Sâmbătă, 12 iunie 2021, obştea Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iaşi, alături de cler și credincioși, a prohodit‑o pe schimonahia Siluana Vlad, care marți, 8 iunie, la câteva zile după ce împlinise 77 de ani, s‑a mutat la viaţa cea veșnică.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit astăzi, la Mănăstirea Frumoasa din Iași, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de un impresionant sobor de preoți și diaconi, slujba Înmormântării pentru schimonahia Siluana Vlad. Rânduiala înhumării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată începând cu ora 8:00 în biserica Mănăstirii Frumoasa.
Mulți ieșeni apropiaţi Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul”, dar și credincioși veniți din alte colțuri ale țării, au ţinut să fie prezenţi astăzi la slujba de înmormântare, zăbovind pentru câteva clipe și rugându‑se pentru sufletul celei care, în toți acești ani, i‑a îndrumat prin rugăciune și prin cuvânt.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de mângâiere pentru cei de faţă, preoți, monahi, monahii sau simpli credincioşi care au preţuit‑o pe preacuvioasa maică Siluana, subliniind mila și dragostea sa fără de margini pentru cei aflați în suferință: „Iubirea măicuței Siluana față de Dumnezeu s‑a arătat limpede și dureros deopotrivă în raport cu suferinzii anilor ’90. Dobândise o «sensibilitate sfâșietoare pentru orice durere străină, o sensibilitate mai mare decât durerea proprie», după cuvântul Părintelui Dumitru Stăniloae, pe care măicuța‑l cunoscuse îndeaproape. Copiii străzii au devenit inima ei. Îi căuta prin canalele Bucureștilor. Îi spăla, îi hrănea și, îndeosebi, îi îmbrățișa cu o dragoste de care numai ea era în stare. Profesoara de filosofie din tinerețe devine sora Eugenia, care căuta să ofere celorlalți ceea ce‑i lipsise ei în copilărie. Dedicarea ei era totală, scandaloasă pentru unii, smintitoare pentru alții, dar salvatoare pentru mulți.
În timp, a început să înțeleagă că în lume este o suferință tot atât de mare sau, poate, și mai mare decât a copiilor din canale. Deznădejdea, tristețea, lipsa de bucurie adevărată, plictiseala ucigătoare de suflet măcinau multe minți și inimi, dincolo de înfățișarea exterioară obișnuită. Se dedică Editurii Christiana, este chemată de tineri să le vorbească, se îndreaptă către familii în prag de despărțire, întoarce la credință pe mulți din cei fără de Dumnezeu”.
Apoi, ierarhul a vorbit despre modul deosebit în care maica Siluana a reușit să adune în ei o frumoasă obște monahală, căreia i‑a insuflat de la început premisele duhovnicești ale luptei pentru autenticitate în viața creștină: „Dorința continuă a maicii Siluana, pe care se străduia s‑o înrădăcineze în viața ei și în cea a surorilor de mănăstire și a celor cu care venea în contact, era lupta de a nu cădea în rutina cea ucigătoare de suflet. Era cuprinsă de o râvnă aprigă de a nu fi cuprinsă în molima formalismului, care îndepărtează viul adevărat din viața omului. Superficialitatea, viclenia, vanitatea care‑l îndepărtează cel mai mult pe om de Duhul cel Sfânt erau stări sufletești împotriva cărora se așeza cu întreaga‑i ființă […]. Măicuțele mănăstirii au fost mângâierea sufletului său. Le‑a iubit cu intensitate maximă, le‑a mustrat cum numai ea îndrăznea s‑o facă, le‑a format după chipul ei și le‑a lăsat moștenire dorința ei de a fi adevărate, fără artificii împovărătoare de suflet, de a dobândi duh de pocăință și a‑L iubi pe Dumnezeu și pe oameni așa cum a încercat ea să facă […]. Acum, la plecarea maicii Siluana dintre noi, cei rămași în valea plângerii, înălțăm rugăciune către Dumnezeu pentru dânsa. Odihnească‑se în pacea cerului sufletul ei cel mult împovărat de durerea lumii. Pe mulți i‑a odihnit, acum să se odihnească ea în liniștea Împărăției Preasfintei Treimi”.
La finalul slujbei, trupul maicii a fost aşezat, spre veşnică odihnă, în cimitirul mănăstirii.
***
Maica Siluana s‑a născut în anul 1944. A studiat Filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s‑a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Galaţi.
A intrat ca soră la Mănăstirea Buciumeni, în Arhiepiscopia Galațiului, apoi a mers la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi‑a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.
În 2001 a primit tunderea în monahism, mutându‑se la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, care funcţionează și astăzi la Iaşi. Odată cu mutarea la Iași, în anul 2008, a înființat Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul”.
În cadrul activităţilor de terapie şi consiliere desfășurate în cadrul Centrului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” pentru cei cu diferite probleme sufleteşti (dependenţe diverse, abuzuri, sindromul post‑avort etc.), precum şi în cadrul seminariilor de formare desfăşurate în ţară şi în străinătate, maica Siluana a lucrat neîncetat, cu răbdare și multă dăruire, pentru a‑i ajuta și „vindeca” pe toți cei care îi cereau ajutorul.
În conferințele susținute, maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele. I‑a încurajat tot timpul pe cei prezenți la prelegerile ei, umplând până la refuz sălile de conferință și bibliotecile. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost cel de la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Iași, din anul 2017, când maica Siluana le‑a spus deschis celor aproximativ 6.000 de participanți: „Copiii mei dragi, vă rog chemați numele Domnului și să știți că, dacă trec la cele veșnice, vă iau pe toți cu mine, în rugăciunile mele! Vă iubesc! Să nu vă temeți de suferință, tinerețea doare! Și eu am suferit sufletește enorm când eram tânără, acum, în sfârșit mă odihnesc sufletește și sufăr trupește. Știți copii ce sunt ridurile? Sunt crăpăturile lutului, prin care se vede frumusețea sufletului! Bucurie sfântă!”
Sursa: ziarullumina.ro
