Actualitate

Maeștrii Gheorghe Mustea și Anatol Latîșev decorați de către ÎPS Mitropolit Vladimir

2065

Vineri, 25 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit la reședința mitropolitană pe Academicianul, compozitorul și dirijorul Gheorghe Mustea și pe interpretul de muzică populară Anatol Latîșev.

Gheorghe Mustea, luna trecută la data de 1 mai a aniversat 70 de ani de la naștere, iar Anatol Latîșev, la 23 martie a  a aniversat 60 de ani.

Cu prilejul popasurilor aniversare, ambii au fost decorați cu înalta distincție mitropolitană – Ordinul „Meritul bisericesc” de gradul II.

Mitropolitul Vladimir a mulțumit cordial maeștrilor Gheorghe Mustea și Anatol Latîșev pentru activitatea rodnică și sârguincioasă întru promovarea valorilor moral-creștine în societate.

***

Gheorghe Mustea s-a născut pe 1 mai 1951 în Mândreşti, Teleneşti. În calitate de compozitor, abordează un spectru larg de genuri: de la muzica simfonică la cea de operă, de la muzica de cameră şi cea vocal-simfonică la muzica de film şi teatru. În 1980, Gheorghe Mustea devine laureat al Concursului de Compoziţie din Moscova, prezentând Concertul pentru Orchestră nr. 1. Peste zece ani, în 1990, devine laureat al Premiului de Stat pentru opera cu subiect istoric „A. Lăpuşneanul” (libret – G. Dimitriu), care e o simbioză originală a limbajului muzical simfonic modern cu folclorul autohton. Din 1989, este prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Companiei „Teleradio-Moldova”. Cu această orchestră a efectuat turnee în Franţa, Italia, Germania, România, Elveţia, Ungaria, Cehoslovacia, Norvegia, Coreea de Sud şi în alte ţări. Este profesor universitar (clasa de compoziţie şi clasa de dirijat simfonic) la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, al cărei rector a fost în anii 1999-2002.

***

Anatol Latîşev s-a născut în satul Dobrogea Nouă, raionul Sîngerei, Basarabia, la 23 martie 1961. Tatăl său, Foma, a fost lăcătuş de profesie, iar mama sa, Matrona, a lucrat în colhoz. A făcut zece clase în satul natal, apoi la Dubăsari, în Transnistria, şcoala muzicală – acordeon. A urmat apoi Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga“ din Chişinău. Muzica de operă a studiat-o, împreună cu artistul Gheorghe Ţopa, cu maestrul V. Zavolokin, artist emerit al Republicii Moldova, solist la Opera Naţională din Chişinău. Este de mai bine de două decenii membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova. A ctitorit din temelie biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din localitatea natală Dobrogea Nouă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
536

Un centenar de Lumină și Devotament – Maica Eustolia la 100 de ani

Într-un loc unde liniștea adăpostește sufletele, într-un colț de rai unde credința și dăruirea sunt trăite cu o intensitate rar întâlnită – aici se află Mănăstirea Răciula, Sfântul așezământ în care se împletesc armonios liniștea și credința, iar natura se întâlnește cu rugăciunea și învățătura de credință. Mănăstirea Răciula este adăpostul unei comunități monahale trăitoare […]