Liturghie nocturnă la cumpăna dintre ani în Catedrala episcopală din Soroca

1670

La trecerea dintre ani, 01 ianuarie 2020, Preasfințitul Episcop Ioan al Sorocii, a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din orașul Soroca.

Alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni prot. Nicolae Craveț, Secretar și Protopop al Vicariatului de Soroca, un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca.

Catedrala episcopală a fost neîncăpătoare pentru cei care au dorit să aducă rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu la cumpăna dintre ani.

După încheierea Liturghiei a fost săvârșit un Te Deum la începutul anului nou calendaristic, apoi Preasfințitul Episcop Ioan s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură, reiterând faptul că „Locul cel mai potrivit pentru încheierea anului vechi și întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos”.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
4399

Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir cu ocazia cu ocazia jubileului de 65 de ani

În lumina curată a popasului aniversar, prilejuit împlinirii a 65 de ani de frumoasă şi rodnică vieţuire a Înaltpreasfinţiei Voastre, strălucește binecuvântarea şi dragostea lui Dumnezeu. În comuniune de rugăciune la această sărbătoare binecuvântată, aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înalt Preasfinţiei Voastre, pe care le-aţi cultivat prin rugăciune şi osteneală, înţelepciune şi […]