Actualitate

Liturghie arhierească la mănăstirea Nicoreni cu prilejul cinstirii Sf. Serghie de Radonej

1918

Vineri, 8 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Siluan a oficiat Slujba Sfintei Liturghii și sfințirea prestolului în cinstea Sf. Cuvios Serghie de Radonej de la mănăstirea Nicoreni.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de starețul mănăstirii Arhimandritul Vlasie (Ușurelu).

În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Cozma, viețuitor al Sfintei mănăstiri Nicoreni, a fost hirotonit ierodiacon.

Sfântul Serghie de Radonej s-a născut în satul Varnița, lângă Rostov pe 3 mai 1314, din părinți binecredincioși, Chiril și Maria (prăznuiți pe 28 septembrie). Dumnezeu l-a ales încă din pântecele mamei sale pentru slujba Sa.

În viața Sfântului Serghie este consemnată întâmplarea dinainte de nașterea sfântului, când mama sa, Sfânta Maria, a mers la Sfânta Liturghie în timpul căreia ea și cei ce se rugau acolo au auzit cum pruncul aflat în pântecele mamei sale a plâns de trei ori: înainte de citirea Sfintei Evanghelii, în timp ce se cânta Heruvicul, și atunci când preotul a zis: „Sfintele Sfinților”.

Când s-au împlinit zilele și Sfânta Maria a născut un fiu, i-au pus numele Bartolomeu.

În anul 1328, părinții Sfântului Serghie s-au mutat de la Rostov la Radonej. După ce fiul lor cel mare s-a căsătorit, Chiril și Maria au primit schima monahală la Mănăstirea Khotkov (nu departe de Radonej), cu puțin înainte de moartea lor.

Pe 7 octombrie 1337, Bartolomeu a fost tuns în monahism de către egumenul Mitrofan, luându-și numele Sfântului Mucenic Serghie (7 octombrie). Suferind ispitele și aparițiile demonilor, Sfântul Serghie a crescut duhovnicește. Treptat, a devenit cunoscut de călugări, care au început să vină ca să-i ceară sfat. Sfântul Serghie i-a acceptat pe toți cu dragoste, ajungând să formeze o mică mănăstire cu doisprezece călugări.

Despre viața și activitatea acestui mare sfânt a vorbit în predica sa PS Siluan din cadrul liturghiei, menționând-l ca pildă de nevoitor și călugăr pentru cei care vor să pornească pe calea monahismului.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1205

Sfânta Liturghie din Duminica după Botezul Domnului, oficiată la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 23 ianuarie 2022, în Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Alături de Ierarh a coliturghisit slujitorii Catedralei Episcopale. În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru sporul duhovnicesc și sănătatea trupească și sufletească a enoriașilor Catedralei și a tuturor […]