Liturghie arhierească în Duminica Învierii fiicei lui Iair, la Mănăstirea Curchi

402

În a XXIV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi.

Tâlcuirea Evangheliei din Duminica a 24-a după Rusalii, Luca 8, 41-56, ne relatează despre – Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair. Evanghelia de astăzi, este o Evanghelie a speranței, a vindecării și a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Minunea pe care o prezintă Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii, sunt prefigurări ale Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Prin aceste minuni, Mântuitorul Hristos – arată că omul a fost creat nu pentru a sta în mormânt, ci pentru a trăi veşnic în iubirea Preasfintei Treimi.

Toate minunile pe care le-a săvârşit Iisus sunt pentru întărirea credinţei celor care trăiesc cu nădejdea în Hristos şi să aibă viaţă veşnică.

Învierea fiicei lui Iair de către Domnul Hristos ne explică o neliniştitoarea problemă a vieţii şi a morţii, arătând că viaţa depăşeşte puterea morţii şi că omul este creat şi se naşte pentru ca trăind viaţa pământească, să dobândească bucuria veşnică, bucuria pe care „ochiul nu a văzut-o şi la inima omului nu s-a suit” (I Corinteni 3, 9).

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

Sursa: http://manastireacurchi.md/


Articole postate de același autor
1214

La bucurie suntem chemaţi acum, imediat ce am urmat lui Hristos

Puțne cuvinte sunt atât de mult folosite în Sfânta Scriptură ca acela de „bucurie”. Viața e bucurie. La bucurie suntem chemaţi acum, imediat ce am urmat lui Hristos. Omul care se bucură nu are ce să-şi reproşeze, nu-i este ruşine de el însuşi şi nu se teme de nimeni. Bucuria creştină e viguroasă, molipsitoare, polarizantă. […]