Actualitate

La Mănăstirea Țigănești a avut loc Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Colindăm, Colindăm Iarna”, ediția a XII-a

1504

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în cea de-a doua zi a Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, s-a desfășurat Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Colindăm, Colindăm Iarna”, ediția a XII-a. Evenimentul, consacrat sărbătorii Nașterii Domnului, a avut loc la Mănăstirea Țigănești și a adunat participanți dornici de a vesti prin colind bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Peste 20 de ansambluri folclorice și coruri bisericești din satele raionului Strășeni, dar și din alte raioane, au luat parte la festival, interpretând cu pasiune colinde strămoșești și de sorginte creștină.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul activ al Prototopopului bisericilor din raionul Strășeni, PS Filaret, Episcop de Căpriana, vicar mitropolitan, a Starețului Mănăstirii Țigănești, Arhimandritul Irinarh (Costru), precum și a Secției de cultură, turism, tineret și sport a Consiliului raional Strășeni.

Și pentru că este un festival al obiceiurilor și tradițiilor de iarnă, la finalul evenimentului, toți participanții și spectatorii au fost invitați de către organizatori să savureze vin fiert, ceai și mâncare caldă.

Festivalul Colindelor Ortodoxe „Colindăm, Colindăm Iarna”, ediția a XII-a, pune în valoare tradiția colindelor strămoșești, ce reprezintă o modalitate puternică de conectare între comunități și de păstrare a identității culturale și religioase. Evenimentul a reprezentat un prilej de a celebra Nașterea Domnului și de a împărtăși bucuria sărbătorilor cu toți cei prezenți, subliniind astfel importanța păstrării pentru generațiile viitoare a valorilor creștin-ortodoxe.

Protopopiatul Strășeni


Articole postate de același autor
4959

„Sunt medic ginecolog, îmi cunosc faptele și sunt dator să avertizez că întreruperea sarcinii este o crimă!”

Această mărturisire publică de mai jos, aparținând unui ginecolog sârb, Stoian Adasevici, este cutremurătoare: „Sunt medic, îmi cunosc faptele, sunt vinovat de toate grozăviile pe care le-am comis lucrând în calitate de ginecolog și sunt dator să dau mărturie, să trag un semnal de alarmă, să avertizez că întreruperea sarcinii este în fond o crimă […]