Îți mulțumesc, Părinte, că dintr-un boț de lut
Tu m-ai creat femeie, prin binecuvântare,
Dumnezeiesc cuvântul din Tine m-a născut,
Ca după chip și suflet, să-ți fiu asemănare.
Și mi-ai zidit o lume în spațiu și în timp
Și talpa mi-ai sădit-o în verde ne-nceput,
Lăsându-mi veșnicia descrisă-n anotimp
Și drumul lung spre tine, ce-l am de străbătut...
Și ai sădit și iarbă și flori ai semănat
Ca pașii mei prin ele să treacă mai ușori,
Ca să nu-mi fie treamă, de ceruri m-ai legat
Cu fire de lumină și îngeri păzitori!
Îți multumesc, Părinte, că bine ai știut
De toate cele câte aduce-mi-or folos
Și mi-ai trimis în cale bărbatul, conceput
Să fie ca și Tine: și bun și luminos!
Din trupul meu făcut-ai izvor de apă vie,
Menit la piept să strângă al pruncilor surâs!
Să pot trimite-n lume și viață și iubire,
Chiar dacă trec prin mine și zâmbete și plâns.
Și mi-ai lăsat poruncă să înmulțesc talanții,
Când îmi șoptești prin îngeri atâtea poezii,
Să pot așterne versuri, din care generații
Citi-vor adevăruri și-atâtea nostalgii.
Îți mulțumesc, Părinte, că mi-ai lăsat o cruce –
Necruțătoare armă, dușmanii de-or veni,
Să-l pot salva pe suflet, când plânge la răscruce,
Să nu se depărteze de tine, orice-ar fi!
Doar tu îmi numeri pașii, prinzându-mă în brațe,
Când, rătăcind prin viață, adesea mă împiedic,
Din lacrimile mele, făcându-mi fortăreață,
Tu mă ridici din brazdă și mă înveți să predic.
Tu mi-ai trimis prieteni durerea să-mi aline
Şi rănile făcute de cruntele trădări,
În ochii lor, blajinii, te recunosc pe tine,
Acel ce îmi deschide cărările spre zări!
Eu nu găsesc cuvinte și nu am îndrăzneala
După atâtea daruri, Părinte, să mai cer...
Te rog numai un lucru, să fii și-atunci cu mine,
Când m-oi preface iarăși în lut și în eter...
Autor Diana Sava Daranuța
