ÎPS Mitropolit Vladimir: Numai mergând pe calea Adevărului vom izbândi biruind toate greutățile, oricât de mari nu ar părea ele acum

4005

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Independeței Republicii Moldova

Iubiți întru Hristos frați și surori,

Stimați concetățeni

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem cu bine la cea de a douăzeci și cincea aniversare din ziua proclamării Independenței țării noastre și începutul afirmării ca stat independent pe arena mondială.

În acest sfert de veac am avut parte de multe transformări și încercări, însă de fiecare dată am trecut cu bine prin toate, datorită muncii frățești și perseverenței.

Făurind viitorul prosper pentru noi și urmașii noștri, trebuie să avem permanent în suflet și în gând dragostea pentru Hristos și convingerea fermă, izvorâtă din credință curată, că numai mergând pe calea Adevărului vom izbândi biruind toate greutățile, oricât de mari nu ar părea ele acum.

La ceas aniversar, reafirmăm cu hotărâre faptul că Biserica Ortodoxă din Moldova va sta de strajă și în continuare cu dedicație și hotărâre pentru apărarea și promovarea valorilor multiseculare ale poporului Republicii Moldova, precum și pentru educația unei tinere generații ghidate de idealurile Dreptei Credințe și dragostea de neam.

Cu alese urări de bine,

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE


Articole Asemănătoare
2538

Mitropolitul Vladimir: Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi părinţii şi pe toţi copiii

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, astăzi, 1 Iunie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a adresat copiilor un mesaj de îndemn și de felicitare, menționând că: ziua de 1 iunie este un moment de aprofundare a importanței pe […]

Articole postate de același autor
679

Nu putem să mergem la Dumnezeu pe ocolite

Nu mergerea la anumite biserici, aducerea unor anumite daruri, sau aprinderea unui anumit număr de lumânări, așezate într-un anumit fel, este ceea ce ne ajută si ne salvează. Dacă noi evităm a ne aduce pe noi înșine dar lui Dumnezeu, prin schimbarea vieții noastre în bine, toate celelalte daruri ale noastre sunt respinse și toate […]