Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba de sfințire a Castelului Mimi și de binecuvântare a vinului Pastoral

2544

Luni, 10 aprilie, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit slujba de sfințire a Castelului Mimi și de binecuvântare a vinului Pastoral, în preajma praznicului Învierii Domnului.

Alături de Mitropolit s-au rugat PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și un sobor de preoți și diaconi.

Evenimentul a avut loc în prezența conducerii și angajaților întreprinderii, amplasate în s. Bulboaca, r. Anenii Noi.

După oficierea ceremoniei de sfințire, în predica sa, ÎPS Vladimir a evocat importanța cinstirii predecesorilor și a tradițiilor spiritual-culturale în Republica Moldova și a accentuat rolul important pe care îl are Castelul Mimi în promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică.

“Acest impresionant și istoric Castel a fost vizitat în trecut de multe personalități. Acum, după aproape un secol, a fost restaurat și și-a deschis porțile pentru toți care iubesc țara noastră și vor să viziteze așa destinații frumoase. Ne bucurăm că avem astfel de locuri istorice în Republica Moldova. Le doresc celor dela Castel Mimi câți mai mulți vizitatori”.

Mitropolitul Moldovei a remarcat contribuția lui Constantin Mimi la promovarea valorilor Bisericii Ortodoxe basarabene. Fondatorul castelului de la Bulboaca a fost un susținător activ al bisericii din localitate, sprijinind comunitatea ortodoxă locală cu diferite ocazii.

ÎPS Vladimir a binecuvânat vinurile “Pastoral”, produse de Castel Mimi, servite tradițional la masa de Înviere. „Dumnezeu să vă binecuvânteze cu binecuvântările Sale cerești pentru măreața sărbătoare a Învierii”, le-a spus mitropolitul celor prezenți.

Castel Mimi reprezintă o destinaţie de interes internaţional, unică în Republica Moldova.

Scurt istoric

Castelul a fost fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi, un vinificator extraordinar al timpurilor sale. În perioada sovietică, complexul lui Constantin Mimi a fost naţionalizat, fiind ascuns de ochii lumii. Abia în 2010, în cadrul unor lucrări de rutină, muncitorii au scos faţada placată de pe clădire, descoperind o adevărată bijuterie arhitecturală. Atunci s-a decis restaurarea fundamentală a Castelului: fiecare cărămidă a fost şlefuită conform tehnologiilor speciale de reabilitare; au fost redescoperite şi puse în valoare beciurile şi galeriile subterane. În 2016, Castelul a fost redeschis publicului, astfel că la mai bine de un secol, Castel Mimi prinde a doua viaţă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media cu referire la www.castelmimi.md


Articole Asemănătoare
2439

Slujba de sfințire a aleii cu monumente din s. Corjova, r. Criuleni

Duminică, 2 octombrie, întâmpinat de slujitori, reprezentanți ai administrației publice locale și numeroşi credincioşi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba de sfințire a aleii cu monumente, dezvelite în cadrul unui eveniment solemn în s. Corjova, r. Criuleni. După oficierea sfinţirii, în luarea Sa de cuvânt Vlădica Vladimir a dat o apreciere aleasă gestului făcut de […]

Articole postate de același autor
4239

Arheologii confirmă: Sodoma și Gomora au fost distruse de o ploaie de foc și pucioasă căzută din cer

Un grup de arheologi și oameni de știință afirmă că au descoperit dovezi puternice potrivit cărora regiunea din sudul Văii Iordanului, cunoscută sub numele Tall el-Hammam, unde se presupune că au existat orașele biblice Sodoma și Gomora, a fost distrusă, de explozia unui meteorit, care a lansat asupra regiunii materie supraîncălzită și care a crescut […]