ÎPS Mitropolit Vladimir a oferit ordinul „Sf. Ierarh Dionise Erhan” doamnei Ana Cecan

683

Luni, 19 septembrie 2022, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitată pe PC maică stareță Epistemia (Goncearenco), egumena Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, însoțită de dna Ana Cecan, administrator BAU-Construct.

Pentru munca depusă cu multă dragoste și jertfelnicie în pregătirea raclei, veșmintelor și icoanelor Sf. Dionisie, precum și în tipărirea celor două volume dedicate vieții și activității distinsului ierarh, dna Ana Cecan, ctitoră a Mănăstirii Suruceni a fost decorată de către Întâistătător cu ordinul „Sf. Ierarh Dionise Erhan”.

„Considerăm că dna Ana Cecan merită pe bună dreptate să fie distinsă cu acest ordin al Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru multa sa evlavie către Sf. Irh. Dionisie și generozitatea cu care, deja de mulți ani, contribuie la restaurarea și împodobirea sfintelor noastre mănăstiri și biserici”, a menționat ÎPS Vladimir.

Noul ordin în cinstea Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail a fost aprobat la 10 februarie 2022, în cadrul ședinței, Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, fiind inclus în Registrul Distincțiilor BOM.

Sfântul Ierarh Dionisie Erhan este una dintre cele mai importante personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin lucrarea misionară și prin slujirea lui Dumnezeu în prima jumătate a secolului trecut.

La 25 octombrie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinților pe Episcopul Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail cu zi de pomenire la 17 septembrie. Ceremonia de proclamare a Canonizării Sfântului Ierarh Dionisie a avut loc la 27 octombrie 2019, în prezența Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, a membrilor Sfântului Sinod, a delegației Bisericii Ortodoxe din Moldova și a miilor de pelerini veniți la București.

Racla cu Sfintele moaște ale Sf. Ierarh Dionisie este expusă spre închinare în Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” a Sfintei Mănăstiri Suruceni, raionul Ialoveni.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
990

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a decorat un grup de ctitori și binefăcători implicați în proiecte sociale și de caritate

Miercuri, 5 ianuarie 2021, în prima parte a zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a primit la Reședința mitropolitană pe Protopopul de Criuleni și Dubăsari, Protoiereul mitrofor Teodor Pelin, Prot. Ioan Țuțuinau, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” din orașul Criuleni, Prot. mitr. Chiril Damian, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Delacău, r. Anenii Noi și pe […]