ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Napadova, raionul Florești

579

Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a slujit joi, 3 noiembrie 2022, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Napadova, raionul Florești.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de către Prot. mitr. Ioan Zîmbreanu, protopop al bisericilor din raionul Florești, Preotul Ciprian Boian împreună cu familia, soborul de slujitori și enoriașii, după care a urmat slujba de sfințire a interiorului locașului de cult.

La vohodul mic, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a ridicat în treapta de Protoiereu pe parohul bisericii, Preotul Ciprian Boian iar Preotul Oleg Brăileanu, clericul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Sănătăuca, r. Florești a primit binecuvântarea de a purta Camilafcă.

După Liturghie, Soborul de slujitori în frunte cu Înaltpreasfinția Sa și enoriașii veniți în număr mare la sărbătoare au înconjurat Sfântul Locaș cu citirea celor patru Evanghelii praznicale și au săvârșit o litie de pomenire pentru preotul Vitalie Macovei, cel care a fost paroh al acestei biserici.

Arhipăstorul a felicitat adunarea drept-măritoare și pe preotul-paroh, Protoiereul Ciprian, cu ziua Îngerului păzitor și aniversarea a 30 ani de viață.

Protoiereul Ciprian a oferit în dar Înaltpreasfinției Sale un baston arhieresc și a mulțumit pentru bunăvoința și binecuvântarea de a Liturghisi pentru prima dată în această parohie.

Întru amintirea acestui istoric eveniment și pentru sporire duhovnicească a enoriașilor parohiei sus numite, Întâistătătorul a oferit în dar iconițe și cărțulii de rugăciune.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1097

ÎPS Mitropolit Vladimir a participat la solemnitățile de la Sankt-Petersburg cu prilejul aniversării a 800 de ani a Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski

La 12 septembrie, de sărbătoarea mutării moaștelor Sfântului Binecredinciosului marele cneaz Alexandru Nevski, Lavra „Sfântul Alexandru Nevski” și orașul Sankt-Petersburg au devenit centrul solemnităților naționale și bisericești dedicate aniversării a 800 de ani din ziua nașterii marelui cneaz rus. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care […]