ÎPS Hierotheos Vlachos: Oamenii din ziua de azi nu de predi­catori au nevoie, ci de oameni care să le asculte durerea

305

A venit o tânără și mi-a spus că vrea să vorbim. Și a început să spună, să spună. Știți cât mi-a spus? Nouă ore neîntrerupt! Și atunci eu eram preot tânăr și n-aveam altă treabă, și am stat cu ea noua ore. Și, după ce am stat cu ea noua ore, mi-a zis:

„Acum am terminat. Ce să fac?”. Și eu i-am vorbit un singur minut. I-am spus:

„De acum înainte, să mergi în fiecare Duminică la bi­serică. Și în fiecare dimineață să te rogi. Și să mergi să asculți predicile, cuvintele duhovnicești”.

Și cea care mi-a vorbit noua ore, fără ca eu să-i spun ni­mic, a plecat de acolo și le-a spus tuturor: „Cel mai bun duhovnic! Cel mai bun duhovnic!”. Dar nu i-am spus nimic. Singurul lucru pe care l-am facut a fost să am mare răbdare, să o ascult.

Știți, oamenii din ziua de azi au mare nevoie să găsească oameni care să-i asculte. Nu de predi­catori au nevoie, ci de oameni care să le asculte durerea. Și părintele duhovnicesc trebuie să aibă harisma de a asculta, nu de a vorbi. Vorbim în bi­serică, ținem predici, dar la spovedanie ascultăm, și ne rugăm în același timp. Adică îi facem „duș” și aruncăm peste el apa rugăciunii și a dragostei.

V-am vorbit din propria mea experiență, din ceea ce încerc eu să fac. În cele din urmă însă, oa­menii nu ne aparțin nouă, sunt ai lui Dumnezeu. Facem tot ce putem prin cuvântul nostru, prin tăcerea noastră, prin iubirea noastră de oameni, prin rugăciune — și, dincolo de toate acestea, să se facă voia lui Dumnezeu, căci Dumnezeu are mai multă dragoste decât noi…

Fragment din conferința „Apostolatul tinerilor în Biserică astăzi” Iași, 2 septembrie 2010, “Familia ortodoxa”, nr. 3 (50)/2013)


Articole Asemănătoare
198

Tot ceea ce vă necăjeşte prefaceți în rugăciune

Şi eu mă gândesc că păcătuiesc. Nu merg bine. Însă tot ceea ce mă necăjeşte prefac în rugăciune, n-o închid înlăuntrul meu, merg la duhovnic, mă spovedesc, s-a isprăvit! Să nu ne întoarcem înapoi şi să spunem ce n-am făcut. Însemnătate are ce-o să facem acum, din această clipă şi mai departe. Precum spune Apostolul […]

Articole postate de același autor
10595

Știați că depresia are cea mai directă legătură cu oboseala?

Știați că depresia are cea mai directă legătură cu oboseala? Despre aceasta scria Sfîntul Ioan Casian încă în secolul al IV-lea, recomandînd asceților să găsească un echilibră între somn și post pentru a nu epuiza organismul și astfel să cadă în depresie, patima care descurajează și face pe oricine să abandoneze tot binele pe care […]