Dumnezeiasca Liturghie și slujba Aghezmei Mari, oficiate de Preasfințitul Episcop Petru, la Catedrale Episcopală din mun. Ungheni, în ziua prăznuirii Botezului Domnului

147

Marți, 19 ianuarie 2021, în ziua când se prăznuiește Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Mărețul Praznic Împărătesc, numit de credincioși, într-o formă mai populară Boboteaza, mai este numit în limbaj teologic și Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, întrucât în momentul Botezului prezent era în apele Iordanului, Hristos, Duhul Sfânt se coborâse sub formă de porumbel, iar Dumnezeu Tatăl își face simțită prezența prin glasul ce se auzise din cer ca un tunet: „Acesta este Fiul Meu iubit, întru care bine am voit.” (Mat. 3, 16-17). Sărbătoarea în sine reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, la vârsta omenească de 30 de ani, vine la Iordan şi este boteazat de Sf. Proroc Ioan.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni însoţit de slujitori și credincioșii prezenți, în  mod organizat s-au deplasat în procesiune la fântâna de pe teritoriul sfintei Catedrale unde, conform rânduielii tipiconale din această zi, a oficiat Sfinţirea cea Mare a Apei.

Menționăm că Slujba Aghezmei celei Mari a fost săvârșită într-o atmosferă de sărbătoare, creată de imnografia şi rugăciunile acestei Sfinte Slujbe.

După încheierea acestei slujbe, Ierarhul a felicitat credincioșii prezenți cu Marea Sărbătoare a Bobotezei, explicându-le prin învățături sfinte, care este importanța aghezmei cele mari și ce atitudine trebuie să aibă un creștin adevărat față de această mare sfințenie.

La final Preasfințitul Petru, a stropit pe credincioșii prezenți cu Agheazma Mare, ca semn de binecuvântare cerească, după care a stropit monumentele Complexului Memorial din proximitatea Catedralei, dar și teritoriul Sfintei Catedrale.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
761

Fiți treji întotdeauna!

Oamenilor de la Nord le este cunoscută dorința fiziologică de a adormi atunci când organismul este slăbit de ger. Înaintea unei expediții spre Polul Nord, medicul dădea conducătorului grupului de expediție următoarele dispoziții: ”În nici un caz nu permiteți nimănui să se oprească, nici chiar pentru un minut! Țineți bine minte că dorința de a […]