Actualitate

Întâlniri de suflet la Tabăra ”Vulturașul”

2402

"Toate ale voastre cu dragoste să se facă."

Tabăra de odihnă ,,Vulturașul” din s. Șaptebani a găzduit o întâlnire de suflet cu genericul "Dumnezeu este Dragoste". Preoții din r. Râşcani, în frunte cu părintele blagocin Sveatoslav Ungurean, au venit cu mesaje ziditoare pentru copiii și tinerii prezenți.

Dragostea de Dumnezeu și de oameni nu este un cuvânt gol, ci cea mai vie și minunată realitate, singura pentru care viața merită să fie trăită. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că asta e fundamentul fiinţei noastre. Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta tânjeşte după iubire. La trăirea dragostei faţă de Dumnezeu, de aproapele, de părinţi şi neam au fost îndemnaţi tinerii prezenţi. 

La sfârşitul întâlnirii toţi cei prezenţi au intonat cântarea "Dacă dragoste nu ai…", după care le-au mulţumit preoţilor pentru vizită şi îndrumări.  

Dragostea iubite frate

Dragostea e întîi de toate

Dacă dragoste nu ai,

N-ai nici pace ,n-ai  nici rai

De-a fi doctor în ştiintă

De-ai avea chiar şi credinţă

De-ai ştii numarul de stele

De-ai cunoaşte toate cele

Dacă dragoste nu ai,

N-ai nici pace ,n-ai  nici rai...

 


Articole postate de același autor
3500

Zi cu soare: ASCO – invitând la sărbătoare

Pe data de 14 februarie tinerii își găsesc motiv de sărbătoare. Pentru unii prilej e Ziua îndrăgostiților, sărbătoare importată din Occident, cei din ASCO au găsit frumusețea în participarea la Sf. Liturghie din zi de duminică. Totodată tinerii ortodocși au profitat de ziua senină și au mers în oraș pentru a informa alți tineri cu […]