Întâistătătorul BOM s-a aflat în mijlocul credincioșilor Catedralei mitropolitane din Chișinău, în Duminica a XXIV-a după Cincizecime

1143

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, 22 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Întâistătător al BOM, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul arhieresc mixt al Catedralei mitropolitane, condus de Dna Angela Angheni.

Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Ecleziarh al Catedralei centrale a urbei, precum și un sobor de diaconi și ipodiaconi.

Sfânta Evanghelie din această duminică ne istorisește minunea Învierii fiicei lui Iair, săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Învierea fiicei lui Iair dimpreună cu celelalte învieri relatate în Sfintele Evanghelii îl arată pe Hristos ca Stăpânitor al vieții și al morții și prevestește deja Învierea Sa a treia zi din mormânt pentru noi și pentru a noastră mântuire.

În acest sens, PC Părinte Vadim, a accentuat în cuvântul predicatorial adresat după Rugăciunea Domnească, că atunci când avem momente grele în viața noastră, asemeni tatălui îndurerat din pericopa de astăzi, suntem obligați să alergăm la Mântuitorul Hristos, singurul nostru ajutor.

Potrivit lui, Mântuitorul Hristos arată că învierea este nu numai posibilă, dar şi necesară pentru om. Şi a dat exemplul Său propriu. Şi El ca om a trecut prin moarte. Adică şi-a asumat întreaga condiţie a omului, inclusiv trecerea prin moarte. Dar după moarte a urmat propria Sa Înviere, demonstrând prin aceasta că şi noi suntem sortiţi învierii. Şi aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Dacă nu credem că Hristos a înviat, atunci zadarnică este credinţa noastră”.

Minunea Învierii fiicei lui Iair, ne încredințează că Dumnezeu ne iubește și dragostea Lui se vădește în toate darurile pe care ni le face, însă trebuie să prețuim dragostea aceasta și să o împărtășim și celorlalți.

În timpul Serviciului divin, Întâistătătorul și slujitorii s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin sfinții Săi, apărare de intemperiile timpului, virtuți duhovnicești și cale de nădejde spre viața cea veșnică.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și binecuvântările părintești ale ÎPS Mitropolit Vladimir au adus multă bucurie duhovnicească și lumină pe chipurile celor prezenți. Or, participarea la slujba Sfintei Liturghii este trăirea anticipată a slavei Împărăției lui Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1302

Bizuiţi-vă pe Domnul

Eu sunt; nu vă temeţi! (Marcu 6, 50) În timpul furtunii, când Apostolii erau cuprinși de spaimă, a răsunat deodată glasul cunoscut: Eu sunt; nu vă temeţi! – şi furtuna a încetat îndată, și vântul s-a potolit. Ucenicii au fost uimiţi din cale afară de această schimbare neașteptată. De unde această uimire, de vreme ce […]