Actualitate

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a împlinit 30 de ani de slujire în treapta de Mitropolit

1567

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a împlinit miercuri, 21 decembrie – 30 de ani de slujire în treapta de Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

Prin hotărârea Sanctității Sale ALEXEI al II-lea (Ridiger), Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, la 21 decembrie 1992, Arhiepiscopul Chișinăului și Moldovei VLADIMIR (Cantarean) a fost ridicat în treapta de Mitropolit.

Cu acest deosebit prilej colaboratorii Direcției mitropolitate din Chișinău i-au transmit Înaltpreasfințitului Vladimir un mesaj de felicitare:

Au trecut treizeci de ani de când purtaţi cu cinste însemnele de Mitropolit, păstorind cu înţelepciune şi dragoste turma ce V-a fost încredinţată spre îndrumare pe calea mântuirii.

În acest răstimp, slujitorii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe din Moldova V-au îndrăgit ca pe un părinte drept, cumpătat şi bun, care nu-şi precupeţeşte puterile pentru luminarea şi sprijinirea fiilor şi fiicelor duhovniceşti.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să Vă ţină încă mulţi ani la cârma Bisericii strămoşeşti, ferit de primejdii şi ispite, pentru a Vă continua lucrarea binecuvântată de Dumnezeu întru propăşirea neamului și a credinței.

Cu dragoste și fiască ascultare,

colaboratorii Direcției mitropolitane

 

Sursa: mitropolia.md


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1300

Cununie oficiată în Penitenciarul nr. 2 – Lipcani

Un deţinut din Penitenciarul nr.2-Lipcani şi aleasa sa de la libertate și-au jurat credinţă şi iubire în faţa lui Dumnezeu și au spus „Da” în fața preotului și a reprezentantului Agenţiei Servicii Publice, la finele săptămânii precedente. Chiar dacă Taina Sfintei Cununii a fost oficiată în penitenciar, aceasta nu s-a deosebit de una de la […]