Actualitate

Întâia stareță a Voronețului a pășit în veșnicie

2991

Luni, 7 martie, în jurul orei 9:30, maica stavroforă Irina Pântescu de la Mănăstirea Voroneț a plecat din lumea aceasta. I‑au fost aproape, până în ultima clipă, maicile din obște, de care atât de mult s‑a îngrijit mereu. „Îi datorăm formarea noastră, creșterea noastră duhovnicească. Ne‑a învățat că toate se încep cu rugăciune și cu blagoslovenie și că și prin necazuri se trece tot cu rugăciune. Dumneaei s‑a rugat foarte, foarte mult toată viața. I‑a plăcut să citească la Psaltire în mod special, iar în ultimii ani, nopțile și le petrecea mai mult în rugăciune”, a spus maica Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț.

Măicuța, cum îi spuneau toți cei care au cunoscut‑o și au apreciat‑o, a fost prima stareță de după reluarea vieții monahale la Voroneț, la 1 aprilie 1991, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, aprobată prin Hotărârea Sfântului Sinod. Fost așezământ de călugări, Voronețul a fost reînființat ca mănăstire de maici după o perioadă de pustiire de 206 ani. În cei 30 de ani de stăreție, maica Irina Pântescu a fost cea care a închegat obștea mănăstirii, a restaurat și consolidat biserica, astăzi monument înscris în lista reprezentativă UNESCO.

Stavrofora Irina Pântescu s‑a născut la 28 septembrie 1932, la Goruni-Tomești, în județul Iași. A plecat în veșnicie la vârsta de 89 de ani, după 70 de ani petrecuți în mănăstire - mai întâi la Moldovița, apoi la Voroneț.

 

Sursa: ziarullumina.ro


Articole postate de același autor
2050

„Complexul monahal Japca: Istorie și spiritualitate” de Ion V. Xenofontov. Prezentare de Pr. O. Moșin

Prezentarea lucrării „Complexul monahal Japca: Istorie și spiritualitate” a istoricului Ion Valer Xenofontov de către Octavian Moșin, preot, doctor conferențiar la Facultatea de Istorie și Filosofie, USM.     În acest sens, Vă invităm la o seară duhovnicească împreună cu istoricul Ion Valer Xenofontov. Miercuri, 4 noiembrie, ora 18.00, la biserica USM va fi oficiată […]