„Așa că neamurile acestea se temeau de Domnul și slujeau idolilor lor; ba și copiii lor și copiii copiilor lor, până în ziua de astăzi, fac așa cum au făcut părinții lor”.(IV Regi 17, 41)
Așa că neamurile s-au înmulțit „leghioane”. Pe unii dintre aceștia îi întâlnim la tot pasul, „slujind lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24), „șchiopătând din amândouă gleznele” (III Regi 18, 21), „nici reci, nici fierbinți” (Apocalipsă 3, 15).
Iată în ce constă păcatul „neamurilor acestea”: fără să se decide de a cui parte sunt, slujesc în același timp și lui Dumnezeu, și lui Mamona. În esență caută să obțină profit fie dintr-o parte, fie din alta.
Este cu neputință să dai din ființa ta o jumătate lui Dumnezeu, și o jumătate puterii vrăjmașului, atât de iscusită în a suci și a lua în stăpânire minților oamenilor. Este cu neputință să ții seama doar din când în când de cuvântul lui Dumnezeu, să-ți întemeiezi viața pe el, tot din când în când și în același timp, să-ți măsori faptele și deciziile cu etalonul „duhului lumii acesteia”.
Fi-voi în stare, Doamne, să-ți spun, când mă vei chema la Tine: „Vino ceva mai târziu, încă nu sunt pregătit”?
Oare îmi voi astupa urechile să nu aud ce vrei să-mi spui acum, aducându-mi aminte de Tine doar când îmi voi încheia treburile cu „lumea”?
Pot oare, fără a risca o pedeapsă, să-mi împart în două inima, viața, strădaniile, dându-ți Ție doar o parte din acestea?
Clătinându-mă între două drumuri, trăiesc acea viață dublă, atât de primejdioasă, fără a-mi da seama că Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc în inima noastră: primul sau niciunul.
Ce vor învăța copii de la niște părinți atât de șovăielnci? Degeaba toate povețele, eforturile, amenințările, dacă nu văd în viața părinților acel principiu de bază, acea autoritate divină căreia dacă i s-ar supune părinții, i s-ar supune și copiii. „Fiilor, păziți-vă de idoli. Amin” (I Ioan 5, 21).
