În ciuda aparențelor, Hristos Se naște și astăzi într-o lume în mare parte la fel de indiferentă față de El ca și cea a Israelului de acum 2000 și ceva de ani. Nașterea Sa lasă inimile celor mai mulți oameni de pe fața pământului, ba chiar a multora dintre cei botezați și îmbisericiți, mai reci decât peștera care L-a găzduit.
Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra... Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…
Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…
Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste, de aceea si noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta Liturghie si eventual ne cuminecam… adesea petrecem la fel ca si “lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie goala, gaunoasa, necurata… ne bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla referinta teoretica, conventie. “Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta n-are nicio legatura cu concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic modul in care traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit cumva, Îl facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecareli, bancuri, cantece lumesti, filme si show-uri distractive…
Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi si pastori Il mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata Nasterea Sa cu multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu sclipici, cu beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui… Vrem sa ne bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar… ca sa ne putem bucura, ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa ne debarasam de Hristos, ca gandul la El sa nu stea cumva in calea “bucuriei” noastre.
“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).
Si astazi Maica Fecioara cu greu gaseste inima in care sa poata salaslui curatia ei, cum nici atunci nu a aflat unde sa poposeasca spre a naste pe Iisus. Cine oare o mai urmeaza astazi in smerenie, in curatie feciorelnica, in ascultare, in dragoste pe Nascatoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregatit si azi sa-L nasca in sine pe Dumnezeu, sa-L primeasca in casa proprie?
“…Pentru ei nu era loc la han” (Luca 2:7) …
Dumnezeul ce ni S-a nascut astazi a venit in lume nu ca sa avem ce sa celebram formal si simbolic, nici ca sa ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic mai putin decat ca sa se faca Fratele nostru! Hristos a venit in lume nu doar ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne faca fratii Lui, ca sa ne altoiasca pe trunchiul Sau si sa ne daruiasca Viata din Viata Tatalui. Viata dumnezeiasca adevarata, nu poezie! Viata dumnezieasca adevarata, nu teorie! Viata dumnezeiasca adevarata, nu logoree!
Hristos S-a nascut ca noi sa nu mai traim satanei, lumii si noua insine, sa nu mai slujim Nimicului, ci ca sa ne nastem si noi EFECTIV si SIMTIT, in taina Duhului, ca fii ai Tatalui. Scopul Intruparii Lui suntem noi, este nasterea noastra din nou, pentru Imparatia vesnica, prin baia pocaintei! Aceasta este Taina “cea din veac ascunsa” si aceasta este “vestea minunata” ce ni s-au impartasit acum direct din Cer, de Insusi Fiul! Dar cine le mai stie si le mai crede astazi, cine le doreste, cine le primeste?
Cine Ii deschide si lui Hristos poarta inimii de Craciun? El este Colindatorul Care, precum in cantecul sfasietor al lui Tudor Gheorghe, inlacrimat, plapand si tremurand de frig “sta la poarta si nu zice nimica“, asteptand ca cineva sa-I inteleaga Vestea Sa cea ne-lumeasca… si sa-i deschida spre a cina impreuna cu El, in taina inimii! Vom fi noi aceia?
(Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii. Viata, scrisori, apoftegme isihaste, Ed. Cartea Ortodoxa, Bucuresti 2004)
