Inaugurarea unui mini-teren de fotbal la Penitenciarul N4 Cricova

75

Joi, 5 octombrie 2017, la Penitenciarului numărul 4 din Cricova a fost dat în exploatare un nou mini-teren de fotbal cu acoperire artificială instalat în cadrul programului Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, “Toţi împreună”.

La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au fost prezenţi PS Ioan, Episcop de Soroca, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Serghei Demcenco, Director adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Oleg Pantea, Şef al Direcţiei Relaţii Publice, Mass-Media şi Secretariat al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Vitalie Falcă, Șeful Penitenciarului nr.4 din Cricova, , Constantin Scripnic, Director “Futsal Arena FMF”, alţi oficial și oaspeți.

În cadrul ceremoniei a fost oficiat un Tedeum, după care Episcopul Ioan a venit cu îndemnuri și sfaturi pentru persoanele temporar private de libertate

În finalul evenimentului a fost organizat un meci amical dintre selecţionata veteranilor fotbalului moldovenesc şi echipa deţinuţilor de la Penitenciarul numărul 4.

Începând cu anul 2000, FMF organizează meciuri de fotbal între instituţiile penitenciare, iar din 2007 se desfăşoară campionatul la care participă mai multe echipe.

cu referire la www.fmf.md


Articole Asemănătoare
241

Ce putere au preoţii?

Asistăm de ceva vreme la un atac concertat, bine plătit şi sistematic asupra preoţilor ortodocşi. Nimic de alte confesiuni. Orice buletin de ştiri din media e musai să conţină ceva de scandal, vreun popă beat, vreo bazaconie, corupţie probabilă, clopot furat, ceva acuzaţii isterice însă fără fond, orice numai să dea senzaţia unei grave erori […]

Articole postate de același autor
384

Soţia tot trage în jug şi nu se plânge de viaţă

Unele soţii îşi asumă singure povara peste puteri a tuturor grijilor domestice, trag „carul” familiei singure, irosindu-şi forţele şi sănătatea. Din păcate, soţii se deprind repede cu starea aceasta de lucruri şi încetează să aprecieze ceea ce fac pentru ei soţiile. Ei iau ca pe ceva ce li se cuvine faptul că femeia îndeplineşte o […]