Inaugurarea cantinei sociale pe lângă Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, cartierul Nordic din mun. Orhei

1566

Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câștig, căci tu, prin ea, dobândești mai mult decât ai dat. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

În prima parte a zilei de luni, 1 iunie 2020, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a inaugurat o nouă Cantină socială, deschisă pe lângă Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, cartierul Nordic din mun. Orhei, preot-paroh, prot. mitr. Rostislav Postică.

Milostenia este una dintre virtuțile esențiale ale creștinilor. Iar ce presupune milostenia ne-a arătat Însuși Mântuitorul în Pilda samarineanului milostiv: aplecarea concretă spre cel aflat în nevoi, purtarea de grijă față de el.

Astfel, prin strădania părintelui Rostislav Postică și celor care l-au sprijinit, această cantină va deveni un adevărat sprijin pentru persoanele cu posibilități materiale reduse, oferind o masă caldă pentru 15 de beneficiari ai acesteia.

„Una din grijile constante ale Bisericii este cea pentru pentru persoanele aflate în dificultăți materiale. Tot ceea ce facem pentru ei, facem pentru Dumnezeu. Sfânta Evanghelie ne vorbește despre comoara pe care noi trebuie să ne-o câștigăm în Cer, aceea care ar putea să ne asigure viața cea veșnică. Această comoara este cea a faptelor bune. Tot ceea ce facem, orice activitate socială, orice gest de dragoste, să avem această conștiință, că le facem pentru veșnicie!”, a subliniat Ierarhul Orheiului în cuvântul adresat celor prezenți.

Milă este toată Scriptura… Iar chipurile de a milui sunt, cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, felurite, după cum felurite sunt și nevoile aproapelui nostru. Unii au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de vindecare trupească, dar cei mai mulți au nevoie de înțelegere, de alinare, de iertare, de îmbărbătare. Către toți aceștia trebuie să se îndrepte faptele milei trupești și sufletești.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
2354

Rugăciuni către Sfânta Preacuvioasă și mult milostiva Maica noastră Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; […]