Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu

1788

Luni, 2 august, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a primit vizita Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu.

La întrevedere a mai participat secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș.

Interlocutorii au discutat despre evoluţia socială din ţară. În context, Mitropolitul Vladimir a reiterat poziţia Bisericii Ortodoxe din Moldova, în vederea păstrării şi promovării valorilor moral-spirituale autohtone. În același timp, Mitropolitul a reliefat importanța dialogului și cooperării între Biserică și stat, cu scopul depășirii crizei economice și spirituale care marchează societatea contemporană.

Preşedintele Parlamentului la rândul său, a menţionat faptul că acest valori trebuie să joace un rol important în realizarea planurilor de viitor ale ţării noastre.

La finalul discuției, Mitropolitul Vladimir i-a mulțumit domnului Președinte Igor Grosu pentru vizită și i-a adus în dar o icoană cu Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1501

Slujba Pascală din noaptea Învierii Domnului, săvârşită solemn la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

24 aprilie, 2022, în noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Slujba Utreniei și Liturghia Praznicală în cinstea Slăvitei şi Luminoasei Sărbători. La miezul nopţii, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale şi de credincioşii prezenţi. Apoi, conform tradiției și rânduielii bisericești, Înaltpreasfinția Sa a împărțit Lumina Sfântă de la Ierusalim […]