La Chișinău s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Marșului Familiei

1056

Sâmbătă, 18 mai 2019, la Chișinău s-a desfășurat Marșul Familiei. Mii de slujitori și credincioși au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova și au participat la un marș dedicat valorilor familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datinile și tradițiile noastre și capătă încrederea pentru viitor.

Așa cum orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune, în dimineața desfășurării Marșului Familiei, arhiereii BOM: PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan au liturghisit la Sfânta Mănăstire „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron – Ciuflea”.

La sfârșitul serviciului divin, în curtea Mănăstirii Ciuflea a fost oficiat un Te-deum, după care arhiereii Bisericii, împreună cu clericii și credincioșii au pornit în procesiune de la poarta Mănăstirii, parcurgând în mod organizat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către scuarul Catedralei Mitropolitane.

Pe parcursul drumului, ierarhii, preoții și credincioșii – copii, tineri și vârstnici – s-au rugat Bunului Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale și au purtat lozinci pro-familie și împotriva păcatului homosexualității.

La eveniment a participat și Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa, Dl Igor Dodon, împreună cu familia.

În scuarul Catedralei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a adresat tuturor celor prezenți, mulțumind participanților la marș pentru mobilizare și unitate în numele unor valori sfinte, precum sunt cele ale familiei:

„A vorbi despre familie, înseamnă a vorbi despre copii care să se bucure de mamă și de tată. A vorbi despre familie, înseamnă a vorbi despre viaţă! Însuşi Dumnezeu face parte dintr-o familie. O Familie a Sfintei Treimi, dar şi una omenească, Hristos născându-se în sânul unei familii.

Astăzi, familia se găseşte într-o situaţie fragilă şi dificilă, deoarece modelul însuşi al familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat.

În acest context, Biserica îşi arată grija, responsabilitatea, preţuirea şi mai ales sprijinul pentru această instituţie importantă a societăţii – familia, deşi a trecut prin multe încercări şi pericole, totuşi a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie.

Credem în viitorul familiei ca instituţie, ca formă de comunitate umană. Or, familia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane”a menționat Mitropolitul nostru.

Marșul pentru Familie a marcat, astfel, cea de-a V-a ediție și a reamintit că familia este una dintre cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, singura care asigură perpetuarea speciei umane, evoluția și continuitatea vieții, iar, mariajul dintre un bărbat şi o femeie şi filiaţia tată-mamă-copil constituie baza şi viitorul societăţii moderne.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor