Actualitate

În Duminica Sfinților Strămoși, Înaltpreasfințitul Vladimir a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană

1730

În Duminica Sfinților Strămoși, a XXIX-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău.

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Ecleziarh al Catedralei, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

În timpul Vohodului mic, Preotul Vitalie Golban a fost decorat cu dreptul de a purta paliță.

Cu binecuvântarea Mitropolitului, părintele Vadim Cheibaș a rostit un cuvînt de învățătură din pericopa evanghelică de astăzi care ne spune că Hristos ne oferă un ospăț în Împărăția Sa: marea sărbătoare la care suntem invitați să participăm este venirea Sa în lume, care privește în mod egal pe fiecare om. Cu toții suntem chemați să primim, încă din această viață, ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru fiii Săi din veșnicie. Aceasta începe de la botez, iar viața noastră devine astfel o viață de privilegii.

„Această Evanghelie ne arată de fapt că bogăția poate deveni o piedică în calea mântuirii atunci când oamenii se leagă de bogățiile materiale ca de ultima realitate. Desigur, Biserica a rânduit ca această Evanghelie să fie citită acum în perioada Postului Nașterii Domnului ca un îndemn la milostenie, la săvârșirea faptelor bune de ajutorare a semenilor noștri”, a explicat Secretarul Mitropoliei Moldovei.

La final, în dorinţa de a se împărtăși cu Hristos, credincioși de toate vârstele, s-au apropiat de Potirul Domnului pentru a primi Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1615

Peste 100.000 de persoane au trecut pe la moaștele Sfinților Parascheva și Paisie în primele cinci zile de pelerinaj

Pelerinajul Sfintei Parascheva a fost deschis sâmbătă, 8 octombrie, când au fost așezate spre cinstire, alături de racla cuvioasei, și moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. Numărul celor care au ajuns la Baldachinul de la Ansamblul Mitropolitan Iași depășește deja o sută de mii. 106.900 de persoane, este cea mai recentă estimare transmisă marți, […]