În Duminca lui Zaheu Vameşul, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Catedrala mitropolitană din Chișinău

961

În Duminica a XXXIII-a după Cincizecime, cea a lui Zaheu Vameşul, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie (Luca 19, 1-10) ne arată ce se întâmplă după o adevărată întâlnire cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care este efectul unei întâlniri autentice cu El, o întâlnire după care nu se poate să nu îţi schimbi viaţa, nu se poate să nu ajungi la pocăinţă, la umilinţă, şi iată în cele din urmă la mântuirea veşnică a sufletului.

Tâlcuind această parabolă, Sf. Ignatie Briancianinov ne spune: „Am văzut astăzi un păcătos căzut pradă patimii lăcomiei, care slujea acestei patimi prin dări nedrepte și necăjirea în multe feluri a aproapelui; l-ați văzut pe acest păcătos osândit de oameni, dar îndreptățit de Dumnezeu pentru credința și pocăința lui cea adevărată. Mângâietoare și datatoare de curaj priveliște! Potrivit nemincinoasei Sale făgăduințe, Mântuitorul petrece întru noi până în ziua de astăzi, vindecă sufletele rănite de păcate, și până în ziua de astăzi n-a trecut dumnezeiasca Lui hotărâre: A venit Fiul Omului să caute și să mântuiască pre cel pierdut”.

Iar cei pierduți nu sunt doar cei care-L inconjurau in timpul vietii Sale pamantesti, ci si pe cei din vremurile urmatoare, printre care ne numaram si noi. El sta la usa inimii fiecaruia dintre noi, si bate, si cere cu smerenie sa-L lasam inauntru. Se opreste langa fiecare dintre noi, ne cheama pe nume, si ne cheama la pocainta, si ne mantuieste.

După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul Orheiului a rostit un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre disponibilitate lui Zaheu de a se schimba spre bine, dorința sa de a păși pe calea pocăinței; toate acestea, dincolo de meseria nefastă pe care o avea.

„Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit să caute oaia cea pierdută, să-l caute pe cel care greşeşte, și să-l îndrume spre calea mântuirii. Deși nu există rețete universale de mântuire în Sfânta Scriptură și fiecare avem o cale irepetabilă de apropiere și de întâlnire cu Dumnezeu, pocăinţa vameşului Zaheu reprezintă un model de pocăinţă pentru toţi creştinii şi este singura cale de îndreptare şi împăcare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, este acea cale Biserică ne propune acum înainte de începutul perioadei Triodului spre meditare această pildă pentru a ne întări în îndrăzneala, dragostea și dorința noastră de a ne ridica din starea de păcat și înstrăinare de Dumnezeu, îndemnându-ne să nu deznădăjduim, ci ca și Zaheu vameșul, să îndrăznim și să alergăm la Domnul Hristos”, a menționat Preacuvioșia Sa.

Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Cu toții eram pierduți. Din momentul în care primul om a păcătuit, om în care se afla întreaga omenire, cu toții am fost pierduți. De aceea a venit un Om, Singurul fără de păcat, ca pe toți să-i mântuiască de păcat. (Fericitul Augustin)

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
4925

Pocăința nu este numai o părere de rău și o „miorlăială” pentru niște răutăți

Ce este pocăința? Iarăși, un lucru ce nu se înțelege drept astăzi. Pocăința nu este numai o părere de rău și o „miorlăială” pentru niște răutăți pe care le-am făcut; pocăința este dinamica spre viața vecinică. Părintele nostru duhovnic, Părintele Sofronie – și, dacă vă uitați, în armonie cu toată filocalica – spune că este începutul autenticei contemplări. […]