Am petrecut împreună cu Mântuitorul cele patruzeci de zile de după Sfânta Înviere. În acest răstimp, Hristos ni S-a arătat biruitor asupra morții, întărindu-i pe ucenici și descoperindu-ne încă o dată dumnezeirea Sa.
Odată cu praznicul Înălțării Domnului, am trăit taina întoarcerii Sale întru slava Tatălui, adeverindu-se cuvintele Sale: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). Dar Hristos nu Se înalță pentru a Se îndepărta de noi, ci pentru a ne deschide calea spre Împărăție, după cum El Însuși a spus: „Mă duc să vă gătesc loc” (Ioan 14, 2).
În același timp, Mântuitorul îi pregătește pe ucenici pentru venirea Mângâietorului: „Că dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 16, 7). De aceea, Înălțarea nu este o despărțire, ci o trecere spre o prezență mai adâncă și mai tainică a lui Hristos în viața Bisericii.
El Se înalță la cer, dar nu ne părăsește. Rămâne cu noi „până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20), fiind prezent în Biserică prin Sfânta Evanghelie, prin Sfintele Taine și prin lucrarea Sfântului Duh revărsată asupra slujitorilor și credincioșilor.
Vedem astfel calea pe care ne-o arată Mântuitorul: calea îndumnezeirii omului și a unirii lui cu Dumnezeu.
Ucenicii s-au întors de la Muntele Măslinilor cu bucurie mare, stăruind împreună în rugăciune și în așteptarea Mângâietorului, Cel ce sfințește pe toți și toate. Ei nu au trăit Înălțarea ca pe o pierdere, ci ca pe o făgăduință.
Să petrecem și noi aceste zile de așteptare a Pogorârii Sfântului Duh cu bucurie, nădejde și smerenie.
Pr. Octavian Moșin
