Actualitate

În așteptarea Mângâietorului, ziua a VIII-a: nu orice oprire este o piedică

26

Îmi povestea un creștin o întâmplare petrecută cu el luna aceasta, la aeroportul din Chișinău. Pleca într-o călătorie. A ajuns la timp la aeroport, a trecut toate controalele, dar, înainte de îmbarcare, a fost anunțată o alertă și toți pasagerii au fost evacuați. Evident, zborurile au fost amânate.

La început s-a tulburat. I se părea că pierde timp, că toate planurile îi sunt date peste cap. Se revolta împreună cu ceilalți, când, la un moment dat, a zărit printre cei care așteptau un prieten din copilărie, pe care nu-l văzuse de mai bine de treizeci de ani.

Au început să vorbească. Mai întâi despre călătorie, apoi despre familie, despre greutăți, despre cele adunate în suflet.

Și, fără să-și dea seama, așteptarea care îl supărase la început s-a transformat într-o întâlnire de care avea nevoie. Câteva clipe de întârziere au deschis o discuție pe care poate n-ar fi avut-o niciodată dacă totul ar fi mers exact după plan.

M-am gândit cât de des ni se întâmplă și nouă la fel. Ne neliniștim când suntem opriți din drum, când lucrurile nu se întâmplă la timpul dorit de noi, când planurile ni se schimbă fără să înțelegem de ce. Vedem doar încurcătura, pierderea, neplăcerea.

Dar nu orice oprire este o piedică. Uneori Dumnezeu îngăduie să fim reținuți puțin din alergarea noastră tocmai ca să ne întâlnim cu cineva, cu un gând bun sau chiar cu noi înșine.

Poate că uneori suntem opriți din drum ca să nu trecem pe lângă o întâlnire rânduită. Poate că ni se ia pentru o clipă graba, ca să ni se întoarcă privirea spre ceea ce contează cu adevărat.

Să nu ne tulburăm prea repede atunci când lucrurile nu se așază după voia noastră. Să cerem de la Dumnezeu răbdare, lumină și inimă deschisă. Pentru că, acolo unde noi vedem doar o reținere, El poate pregăti o binecuvântare.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1756

Sfânta Liturghie din a VIII-a Duminică după Rusalii, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Duminică, 2 august 2020, când se pomeneşte şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, din această duminică, a VIII-a după Rusalii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru […]