– Se poate împlini sufletește monahul într-o mânăstire de oraș?
– Nu se pune problema, pentru că nu ne interesează unde ne găsim. Ne interesează cum ne găsim, unde ne găsim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastră! Nu contează unde. Pot să fiu pe o piatră, pot să fiu în pădure. Împărăția cerurilor este în noi. Bineînțeles, vei primi plată pentru că respingi toate aceste lucruri exterioare și nu le primești, pentru că ai fost în foc și nu te-ai ars. Da. Mai mare eroism este să zici: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, când ești înconjurat din toate părțile de ispite, decât dacă ai fi liber, scutit posibilităților de căderi în păcate. Alungi gândurile cu rugăciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu puterea proprie.
Să se știe de la început, ca răspuns la toate întrebările: numai harul lui Dumnezeu te ajută! Să fii vrednic de harul acesta, în sensul că te smerești, ca să prisosească harul în tine. Bineînțeles să nu te afli acolo din voia ta, cu voia ta. Când te arunci într-un loc unde nu știi ce urmează, nu știi ce-i acolo, și „Ce-oi păți, oi păți!”, atunci se numește hazard, nu mai este eroism.
Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 28-29
