Slujind fericirii vremelnice a soţului, soţia trebuie să slujească şi mântuirii lui veşnice, şi doar atunci îi va fi de ajutor cu adevărat.
Dar cum îşi poate ea îndeplini această menire? Situaţia ei o ajută şi în acest caz, şi ea poate realiza în tăcere schimbarea mântuitoare ce nu ar putea fi realizată prin nici un fel de îndemnuri. Să presupunem că soţul ei şovăie între credinţă şi necredinţă, sau priveşte cu nepăsare lucrarea mântuirii sale pentru că este absorbit de preocupările vieţii sociale, sau este furat de sminteli şi de îndoială – şi iată că alături vede un om care trăieşte în duhul credinţei. Soţia triumfă: ea săvârşeşte mântuirea soţului său. Astfel, ea nu propovăduieşte despre Mântuitorul, ci Îl întrupează în viaţa sa; nu-l învaţă pe soţul său adevărurile Evangheliei, ci prin faptele sale, prin cuvintele sale, prin toată rânduiala vieţii sale înrădăcinează în el adevărurile acestea. Fără să explice teoretic adevărurile acestea, ea îl face pe soţul ei să le simtă.
Această lucrare a femeii nu este inventată de noi. Apostolul Petru o porunceşte limpede, punând îndeplinirea ei în strânsă legătură cu dependenţa femeii de bărbat: femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri. Dar pentru ce? Pentru ca acei bărbaţi care nu se pleacă cuvântului să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi temătoare de Dumnezeu (I Pt. 3, 1-2).
Iată unde se află adevărata măreţie a femeii, cu toată subordonarea ei aparentă! Soţul trebuie să fie orb sau din cale-afară de împietrit ca să nu fie impresionat de priveliştea cucerniciei adevărate şi vii care se manifestă în viaţa soţiei lui şi ale cărei roade sunt pentru el atât de plăcute, încât se întreabă fără să vrea cine a câştigat mai mult: el, pentru viaţa de acum, sau ea, pentru viaţa viitoare? Şi ce fericire este pentru soţie când citeşte în inima soţului său aceste cuvinte dumnezeieşti: nu este bine să fie omul singur (Fac. 2, 18), şi ce amar este pentru ea – dacă este în stare să înţeleagă aceasta – când citeşte în inima soţului cu totul alte cuvinte: „Bine este să fie omul singur!”
Din Cum să o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 42-44
