Actualitate

Zi de hram la Mănăstirea Zăbriceni

162

Vineri, 4 august 2017, cînd Bierica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Mironosițe Maria Magdalena și a Sfîntului Sfințit Mucenic Foca, , mănăstirea ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, a îmbrăcat veșmînt de ărbătoare cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea mare hram și a marcării a 18 ani de la întemeiere.

Mai multe sute de pelerini și închinători și-au îndreptat pașii spre acest sfînt așezămînt monastic pentru a participa la Sfînta Liturghie Arhierească săvîrșită de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, și Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, și Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicari ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, înconjurați de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Printre slujitori s-a aflat părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, preacuviosul părinte stareț al Mănăstirii Zăbriceni, arhimandritul Damian, distinși slujitori și oaspeți din învecinata Arhiepiscopie a Iașilor, România, din eparhiile Bisericii Ortodoxe din Moldova, absolvenți ai instituțiilor teologice ce au activat în incinta mănăstirii.

Credincioșii s-au bucurat și de prezența în mijlocul lor a chivotului cu o părticică din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, dar și a mai multor sfinți, ce se pătrează cu multă evlavie spre închinarea credincioșilor la mănăstire.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum în fața icoanei Sfîntului Sfințit Mucenic Foca și a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, după care Prea Sfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de mulțumire Prea Sfințitului Ioan și Prea Sfințitului Siluan, pentru bucuria de a liturghisi împreună, și de felicitare părintelui stareţ, arhimandritului Damian (Burlacu), obștii monahale, pelerinilor și închinătorilor mănăstirii ”Naşterea Domnului” cu prilejul hramului.

Cuvinte de felicitare și mulțumire au adresat la rîndul lor și Prea Sfințitul Ioan, Prea Sfințitul Siluan, precum și părintele stareț, preacuviosul arhimandrit Damian.

În semn de aleasă prețuire și deosebit respect, Prea Sfințitul Nicodim le-a oferit în dar Ierarhilor prezenți la slujbă cîte o Panaghie, însemne ale slujirii și demnității arhierești, iar părintelui Damian – o cruce memorială.

Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească, oferită cu mult drag tuturor slujitorilor, pelerinilor și închinătorilor veniți la sărbătoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 


Articole Asemănătoare
2970

Tabără de vară la Mănăstirea Zăbriceni

Multă energie bună, activități interactive și lecții de voluntariat – toate au făcut parte din Școala de vară organizată cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în perioada 13-16 iulie 2016, la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni. Timp de trei zile tinerii au discutat despre importanța implicării în activitățile comunitare, au vizionat filme […]

Articole postate de același autor
151

Acest copil a fost proiectat într-o zi de sărbătoare

„O cunoştinţă de-a mea a înfiat un copil, un nepot. Era de vreo 5 anişori. Acest copil era foarte-foarte rău şi doamna respectivă a luat copilul şi s-a dus la Parintele şi când a văzut Părintele copilul, a pus mâna pe capul lui şi i-a spus aşa „Nu te mai chinui măi, acest copil a […]