Actualitate

Gimnaziul din s. Lucășeuca, Orhei la jumătate de veac de activitate

734

Școala din satul Lucășeuca, raionul Orhei, a sărbătorit jumătate de secol de la deschidere.

Evenimentul a presupus un amplu program artistic, cu implicarea cadrelor didactice și a elevilor din gimnaziu.

Au fost depănate amintiri și realizări ale instituției de-a lungul anilor, fiind prezentate personalități și discipoli ai școlii, precum și cei care s-au consacrat pe tărâmul educației în acești ani.

La eveniment au fost prezenți oaspeți din raion și din alte instituții de învățământ, foști directori și profesori.

Printre invitați a fost și preotul Octavian Moșin, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, care a transmis mesajele de felicitare din partea ÎPS Mitropolit Vladimir și PS Episcop Siluan, care apreciază frumoasele realizări ale instituției de-a lungul anilor și osmoza între școala și biserica din sat.

Pr. Octavian a venit cu un mesaj aparte pentru preotul Iulian Rață, dimpreună cu preoteasa Veronica (Viorica), ambii regăsindu-se în calitate de cadre didactice ale gimnaziului, părintele predând disciplina Religie, iar doamna preoteasă Educația muzicală și suplinind funcția de bibliotecară.

”Părintele Iulian este slujitorul care a avut curajul să vină într-un sat destul de modest, să ridice un minunat locaș sfânt, să deschidă un centru social, zidind și biserica vie, în special, sufletele tinerilor, prin orele de catehizare și implicarea sa în calitate de cadru didactic”, a menționat preotul Octavian Moșin.

Doamna director Ana Pîntea și câțiva profesori s-au învrednicit de diplome de onoare, iar fondul de carte religioasă din gimnaziu și din parohie a fost completat cu noi titluri, cărți oferite de către Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Republica Moldova și Asociația ”Sf. Filaret cel Milostiv” din Iași, în cadrul proiectului ”Cuvântul lui Dumnezeu împărtășit în fiecare casă”.


Articole postate de același autor
1742

Familiile aflate în situații de criză susținute de Biserică

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, Familia Stegărescu din s. Rușeștii Noi, r. Ialoveni, a primit mai multe daruri și ajutor financiar din partea Mitropoliei Moldovei. Pe lângă problemele de sănătate cu care se confruntă soții, aceștia au de achitat și datoriile pentru casa veche din lut în care locuiesc împreună […]