Ghetsimani

5135

Picioarele spălate de plânsul Magdalenii
Se frânseră. Sub raza divinei milostenii

Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată
Şi greu, în pacea nopţii, rosti cuvântul: „Tată,
Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească,
Mă doare mila caldă ce vrea să mă-nvelească,
Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte.
Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte,
Când urletul mulţimii va cere de la Tine
Să osândeşti pe Domnul luminilor depline,
Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Când fiul Tău cădea-va sub bici fără putere,
Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară
Voi duce spre Golgota cereasca mea povară,
Părinte-al meu, în milă să nu-ţi uiţi legământul,
Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul.
Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate,
Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dânşii cu ploaie de pucioasă,
În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă,
Mă lasă, Doamne-al milei, să nu-ţi mai simt iubirea,
Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea.
Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfântă a învierii mele.
Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-ţi senine,
Părinte, fă să treacă paharul de la mine”.
Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare.
O aripă de înger l-atinse cu răcoare.

Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

 


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
630

Chemarea lui Iisus

Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata, Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins, Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna. Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin Si zambetul durere, iar […]

Articole postate de același autor
1968

Slujire arhierească în sâmbăta Dreptului Lazăr la Mănăstirea „Învierea Domnului” din Chișinău

Sâmbăta Dreptului Lazăr este prilej de bucurie duhovnicească pentru slujitorii şi enoriaşii Mănăstirii „Învierea Domnului” amplasată în incinta cimitirului „Sf. Lazăr” din mun. Chișinău. Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul și puntea de legătură între Postul […]