Cine se gândește întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubește pe Dumnezeu, cine se gândește întotdeauna la cele pământești, acela iubește pământul. Și celui pe care îl iubește, aceluia i se și aseamănă!
„Luați seama la crinii câmpului cum cresc.” Cum cresc crinii câmpului, florile? Ele cresc și se deschid spre cer. Nu spre pământ își îndreaptă iarba floarea ei, ci o desface către cer, o deschide și îi descoperă cele dinăuntrul ei, de parcă ar vrea să le arate cerului sau, mai bine zis, Creatorului Însuși, lui Dumnezeu. Iar Domnul nostru ne poruncește să privim la acestea și să învățăm de la flori să îndreptăm gândurile inimii noastre, dorințele noastre, dragostea noastră, nu spre atracțiile pământești, ci spre Unicul Dumnezeu, ca să nu iubim creatura, ci pe Creator, să nu le dorim pe cele pământești, ci pe cele cerești, să nu le căutăm pe cele de jos, ci pe cele de Sus. Iată de ce spune Dumnezeu: priviți la crinii câmpului, ca și cum ar spune: florile câmpului să vă fie exemplu. O, oamenilor! Să vă fie ele povățuitori și învățători ai cunoașterii lui Dumnezeu, ai iubirii lui Dumnezeu și ai slujirii lui Dumnezeu!
Dacă omul, după cuvântul Psalmistului, este ca iarba, atunci gândurile îi vor fi în inimă ca florile sau ca frunzele florilor. Iată, tocmai pe ele trebuie omul să I le descopere lui Dumnezeu, Creatorului său, numai la El să se gândească întotdeauna și numai pe El să îl păstreze în gândurile sale. La cel care are inima și mintea îndreptate către El, la acela florile nu vor rămâne fară rod, ci vor aduce rod cu adevărat dumnezeiesc: cine se gândește întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubește pe Dumnezeu, cine se gândește întotdeauna la cele pământești, acela iubește pământul. Și celui pe care îl iubește, aceluia i se și aseamănă!
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați, p. 43)
