Fii foarte atent când te găseşti în biserică

896

Fii foarte atent când te găseşti în biserică, a continuat el. Să nu vorbeşti cu cineva şi când cânţi, nu te strădui din slava deşartă să faci glas frumos, spre plăcerea oamenilor.

- Oare este mare păcat acest lucru?
- Trebuie să ştii, fiule, că deasupra oamenilor în biserică, se află mulţime de îngeri, care cântă împreună, în chip nevăzut. Când vreun credincios începe să glumească sau să vorbească cu alţii despre cele trupeşti, îngerii care îl vad, lasă cântarea şi se întristează amar pentru starea lui, zicând: „O, în ce grea ticăloşie a căzut sufletul acestui om! Cu câtă nesimţire stă el în biserică, fără frică de Dumnezeu şi fără de ruşine. Dumnezeu i-a făcut urechile ca să le umple de rugăciune smerită şi evlavioasă, iar el le umple de râs şi de bârfeală!”

Aceste cuvinte m-au umplut de spaimă, şi de atunci intru în biserică, cu mai multă evlavie. Îmi aduc aminte de cele ce mi-a spus Cuviosul, iar, dacă, vreodată uit şi spun vreun cuvânt, mă gândesc cu teamă şi mă ruşinez de îngerii lui Dumnezeu.

Din Preot Petroniu Tănase, Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1993, p.16


Articole Asemănătoare
324

Spune o rugăciune scurtă, dar mereu!

Rugăciunea? Bineînţeles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp – de sărbătoare – poţi să citeşti paraclise, sau aşa… Să nu pierzi timpul cu lucruri deşarte, cu televizor şi cu altele. Poţi să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poţi face şi când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne…” sau: „Doamne lisuse Hristoase, […]

Articole postate de același autor
338

Sărbătoare dublă în satul Cojușna

La data de 6 mai creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Satul Cojușna din raionul Strășeni marchează în această zi atât hramul satului, cât și hramul Bisericii. Pentru oamenii din Cojuşna, biserica este nu doar un loc de rugăciune, ci şi un simbol al localităţii. Biserica din Cojuşna a […]