Vii odată supărat acasă, trântești... spui că nu-ți place mâncarea. Asta înseamnă că la trandafirul ăla îi cade o petală. După aceea, vii altădată beat acasă. Iară trântești prin casă... îi mai cade o petală. Altădată vrea și ea să fii mai mult prezent acasă; vii de la muncă: "Hai să stăm împreună..." "Nu, că mă duc cu prietenii nu știu unde..." Se întristează, că ești persoana ei dragă. Îi mai cade o petală. Ei, și ușor - ușor, deci, în timp, prin faptele tale prin care, de fapt, o superi, o rănești... așa îi cade câte o petală.
Oricâte petale ar avea trandafirul, de la un timp se termină. Deci, dacă nu sunt lucrurile alea care au fost la început, ca să înflorească, să mai scoată și alți trandafiri, ca să devină buchet, tu contribui permanent ca să îndesești lucrurile astea, o să-i cadă toate petalele trandafirului. După ce au căzut toate petalele trandafirului, normal că, el nefiind îngrijit, îi cad și frunzele. Și ce rămâne dintr-un trandafir fără frunze, fără petale? Rămân doar țepii.
Și după aia, tu știai că te-ai căsătorit cu o fată frumoasă care te iubea, tu o iubeai... iar după un an, doi... zece, ți-au rămas doar țepii. Dai să o îmbrățișezi, te înțepi, îi zici ceva, iarăși te înțepi, totul devine un război. Și te întrebi: "Domnule, dar eu nu m-am căsătorit cu o femeie ca asta! Ce frumoasă era! Ce bună era! Ce-i cu ea? De ce e în halul ăsta? De ce se poartă așa cu mine?"
(Părintele Pimen Vlad din Muntele Athos)
