Familia Coada – merită a fi susținută!

4494

Acum cinci ani ne-a zguduit decesul preotului Mihail Coada din parohia Hristici, r. Soroca. În urma unui accident vascular cerebral, la doar 36 de ani părintele a lăsat familia cu trei copilași fără casă și fără sprijin.

Atunci mulți slujitori și oameni de bună credință au fost alături de familia văduvită, care a revenit pe meleagurile natale în s. Popeștii de Jos, r. Drochia, ajutând-o să treacă peste durere și să o susțină.

Acum preoteasa Marcela (37 de ani) stă acasă, suferind de astm bronșic și de boli digestive. Recent a trecut prin câteva intervenții chirurgicale, băiatul Iuvenalie (17 ani) este seminarist la școala din Chișinău, Iuvelina (9 ani) și Valerian (7 ani) sunt la ciclul primar la școala din sat. Stau împreună cu părinții și se întrețin din pensia socială de câteva sute de lei, precum și din modestele realizări de miere din cele 14 stupuri moștenite de la părintele Mihail.

Credem că în aceste clipe mai au nevoie de un sprijin din partea noastră. Toată nădejdea este în recuperarea preotesei și în băiatul cel mai mare, care mai are câțiva ani de învățat. Cu toții luptă să supraviețuiască și le reușește.

Dacă doriți să vă implicați în susținerea acestei familii, puteți telefona la nr. de telefon: 068225829 – preoteasa Marcela.

Pentru confirmare – preot Octavian Moșin


Articole Asemănătoare
105

Cu ce te lauzi omule, cu ce te mândreşti atâta?

Cu ce te lauzi omule, cu ce te mândreşti atâta? Oricine se laudă, o face cu cele ale sale, nu cu cele ale altuia. Ce ai tu al tău, cu care să te poţi lăuda? Ce ai tu, în afară de cele împrumutate, pe care la sfârşit trebuie să le înapoiezi celui ce ţi le-a […]

Articole postate de același autor
3487

PS Iustin: creștinii nu mai pot fi ținuți departe de bisericile lor: „Clopotele îi cheamă, iar Hristos îi așteaptă”

Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a transmis marți un apel la rațiune și înțelepciune către autoritățile din România privind reintrarea în normalitate a vieții creștinilor. PS Iustin subliniază înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea cu care a gestionat Biserica această criză și spune că autoritățile trebuie să răspundă simetric. Episcopul Maramureșului și Sătmarului spune că creștinii […]