Conferință pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”

4013

Luni, 14 noiembrie, ora 10.00, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în incinta Centrului de Cultură şi Istorie Militară din mun. Chișinău (str. Thighina 47) se va desfășura Conferință pastoral-misionară – „Slujirea preoților militari”.

Conferința va întruni episcopi, preoți, cercetători, reprezentanți ai instituțiilor de comandă, de instrucție și de învățământ militar. Totodată, raportorii vor evoca personalități militare și eclesiastice care au rămas întipărite în memoria Bisericii și Armatei prin devotamentul și modul jertfelnic în care au contribuit la păstrarea și promovarea identității spirituale și culturale a neamului.

La eveniment va participa un invitat special din Biserica Ortodoxă a Poloniei, PS Gheorghe de Siemiatycze, Episcop-vicar al Eparhiei Varşoviei, responsabil de activitatea misionară în Forțele Armate, care în duminica dinaintea conferinței v-a liturghisi cu îngăduința ÎPS Mitropolit Vladimir, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea”, din Capitală.

Împreună-lucrarea Bisericii cu Armata a fost și rămâne o lucrare misionară prioritară, iar prin astfel de conferințe se caută noi factori de unitate și punți de colaborare.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Articole postate de același autor
4630

Cum știm care este planul lui Dumnezeu cu noi?

Părinte, spuneați să nu fugim de planul lui Dumnezeu. Dar cum știm care este planul lui Dumnezeu cu noi? E un cântec folk pe care-l cântă, cred, Poesis și care spune că doar dacă ești orb vezi lumea bine. Încercați să nu credeți că totul se face grafic, ca să identificăm planul lui Dumnezeu dreapta […]