Actualitate

Episcopul Ioan de Soroca a târnosit noua biserică din satul Alexandru cel Bun, raionul Soroca

1837

Sâmbătă, 31 octombrie 2020, de ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Episcopul Ioan de Soroca a târnosit noua biserică „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Alexandru cel Bun, raionul Soroca.

Alături de ierarhul Sorocii s-au rugat prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, soborul preoțesc și credincioșii prezenți la slujba praznicală.

În timpul vohodului mic, vlădica Ioan a înmânat parohului noii biserici, protoiereului mitrofor Anatolie BENZARI ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovski”, gr.II, pentru munca depusă la edificarea bisericii.

La final, Episcopul Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, subliniind importanţa Bisericii în viaţa oamenilor şi caracterul ei sacru.

Preasfinția Sa a explicat sensurile duhovnicești ale slujbei de sfințire a unei biserici. Orice locaș de închinare are următoarele caracteristici:

  • se întemeiază pe jertfa mucenicilor, care la rândul ei se întemeiază pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos;
  • este poartă către cer;
  • este dar al oamenilor primit de Dumnezeu și preschimbat prin sfințire în dar al lui Dumnezeu pentru oameni.

Până la sfințire, biserica aceasta a fost darul credincioșilor, adus lui Dumnezeu. Prin sfințire, ea devine darul lui Dumnezeu pentru oameni, a explicat PS Ioan.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1631

„Să căutăm lumina lui Hristos care luminează tuturor…” Slujire arhierească de Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului la Mănăstirea Curchi

„În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.” De praznicul Schimbării la Față a Domnului, Preasfințitul Siluan, Episcop […]