Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
Fragmente de nădejde de la Sfântul Nicolae Velimirovici
Pe Domnul să-L cauţi, nu pe oameni
Credincioşii sunt de două categorii: unii cred, iar ceilalţi, cei mai mulţi, cred că cred
Ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?
Începe postul Adormirii Maicii Domnului. Care este specificul acestei perioade?
Pentru o faptă bună nu este necesar un motiv sau un timp anume
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (IV)
Canonul de pocăință al sf.Andrei Criteanul oficiat în catedrala episcopală din Bălţi
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (III)
Rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhovnicească
Sâmbăta Patimilor: „Deşertat de slavă divină şi de toată strălucirea Sa umană, Hristos biruie împotriva tuturor pariorilor care plusează pe înfrângerea Sa. Şi ne arată că sfinţenia este un adânc de smerenie”
Cât de des să ne împărtășim?