Când părinții îi oferă tot copilului, fără să-l învețe și pe el să ofere celor din jur, iar ei se ignoră reciproc (tatăl pe mama, și invers), copilul va crește un egoist, cu psihologia unui consumator.
Cunoaștem multe situații când părinții „au dat tot ce era mai bun” copiilor, iar la bătrânețe s-au trezit singuri și părăsiți. Omul trebuie crescut de mic în dragoste față de persoanele care i-au dat viață. Pentru ca fiii să-și iubească părinții, nu e obligatoriu ca ei să primească de la tata și mama jucării, blugi la modă, bani de buzunar etc., ci să pătrundă în lumea duhovnicească a părinților, în lumea jertfirii de sine, a credinței și a iubirii lucrătoare.
Educația nu se rezumă la bani, ci la ceva care este mai important – la deschiderea sufletească. Atunci se va instaura perioada în care copiii vor deveni prietenii părinților, iar în familie se va încuraja schimbul de experiență duhovnicească între membrii ei.
Din Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sofia, București, 2006, p. 78-79
