Învierea Domnului este centrul și temelia credinței creștine. Prin Învierea Sa din morți, Hristos Domnul, biruind porțile morții și ale iadului, deschide pentru toți cei care vor crede în numele Lui poarta veșniciei, ca Unul ce s-a făcut pentru noi începător al vieții cerești.
De aceea, Sărbătoarea Paștilor este pentru credincioși praznicul desăvîrșirii și încununării mîntuirii noastre, este praznicul cerului și al pămîntului, al îngerilor și al oamenilor, al viilor și al morților, al drepților și al păcătoșilor. Din negura timpurilor, poporul nostru creștin a exprimat această bucurie și recunăștință față de Mîntuitorul Hristos, pentru marele dar al Învierii oferit tuturor oamenilor, prin sublime cîntări, slăviri și poezii pascale.
În raionul Briceni, frumusețea cîntecului pascal este perpetuată deja al nouălea an consecutiv în cadrul unui superb și impresionant Festival-concurs de cîntece pascale la care participă elevii instituțiilor de învățămînt din raion.În ziua de marți, 7 mai 2019, cu binecuvîntarea și participarea nemijlocită a Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a șefului Direcției Raionale Învățămînt, Tineret și Sport Briceni, domnului Vitalie Știrbu, a preoților parohi, a profesorilor și elevilor școlilor din raion, festivalul și-a deschis larg ușile pentru toți iubitorii de a slăvi Învierea Domnului Hristos.
Gazda evenimentului de anul acesta a fost Căminul Cultural din satul Berlințî, Briceni. Cu aportul și purtarea de grijă a părintelui paroh, protoiereului Dumitru Chirilov, a doamnei primar Viorica Oleinic, a ctitorilor și organizatorilor, a colectivului pedagogic de la Gimnaziul Berlințî și a autorităților locale, și în acest an festivalul a fost organizat în cele mai bune condiții, sala festivă prezentîndu-se ca o adevărată Casă Mare, luminoasă și ospitalieră pentru toți concurenții și spectatorii.
În prezența unui public numeros, pe scenă au interpretat dulci cîntări pascale, dînd slavă lui Hristos cel Înviat, colective și grupuri artistice de la 29 de instituții de învățămînt din raion.
Pentru început, Prea Sfințitul Nicodim a adresat participanților un cuvînt de felicitare cu prilejul sfintelor sărbători pascale și binecuvîntări arhierești, mulțumindu-le pentru dragostea ce o manifestă în cultivarea și perpetuarea frumoaselor tradiții și cîntece pascale, prin care se aduce slavă Mîntuitorului Hristos cel Înviat, și a declarat deschisă Ediția a IX-a a Festivalului-concurs Raional al Cîntecului Pascal.
Un cuvînt de salut, felicitări pascale, mulțumire și urări de succes a adresat participanților și tuturor celor prezenți domnul Vitalie Știrbu, șeful Direcției Raionale Învățămînt, Tineret și Sport Briceni, precum și doamna primar Viorica Oleinic, care a subliniat că un eveniment de asemenea anvergură are loc în premieră în satul Berlințî.
Interpretarea colictivelor artistice a fost evaluată de un juriu din care a făcut parte Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, domnul Vitalie Știrbu, șeful Direcției Raionale Învățămînt, Tineret și Sport Briceni, protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, protoiereul Lilian Ciubatîi, blagocin de Briceni, sectorul II, și reprezentant pentru raionul Briceni al Departamentului Eparhial Învățămînt Religios și Activitate Pastorală; doamna Maria Burea, specialist principal al Direcței Raionale Învățămînt, Tineret și Sport Briceni.
La Festival a fost prezent și președintele Raionului Briceni, domnul Mihail Gnatiuc, care a adresat la rîndul său un cuvînt de salut participanților.
La final, Ierarhul a mulțumit tuturor pentru participare, prezentare și organizare, a apreciat eforturilor depuse spre promovarea și perpetuarea frumoaselor tradiții ortodoxe legate de sărbătoarea Sfintelor Paști.
Cu distincții arhierești au fost onorați organizatorii și gazdele festivalului.
Amintim că acest eveniment organizat an de an este rod al unei frumoase și durabile colaborări dintre Direcția Raională Învățămînt, Tineret și Sport Briceni și Departamentul Eparhial Învățămînt Religios și Activitate Pastorală, reprezentat în raionul Briceni de protoiereul Lilian Ciubatîi.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni