Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

848

Săptămâna trecută, Consiliul Audiovizualului a aprobat în unanimitate licența pentru canalul de televiziune creștin-ortodox NIKA TV. Astfel, în scurt timp, pe teritoriul Republicii Moldova își va începe activitatea un post TV creștin-ortodox, autohton.

Obiectivele principale ale canalului de televiziune Nika TV sunt următoarele:

– Promovarea valorilor creștine ortodoxe;

– Educația cetățenilor în spiritul valorilor Credinței și Bisericii;

– Educarea tinerei generații în baza moralei și eticii creștine;

– Valorificarea tradițiilor culturale și istorice ale poporului Republicii Moldova;

– Promovarea consensului civil în societate;

– Organizarea acțiunilor de sprijin civil și asistență mediatică, adresată celor aflați în dificultate, în grupuri de risc, cu deficit de protecție socială, victime ale agresiunii, violenței și situațiilor exceptionale.

O bună parte a emisiunilor vor fi realizate de către grupul de creație – clerici, voluntari, finalizându-se cu un produs autentic autohton, preponderent cu tematică socio-culturală și creștin-ortodoxă.

De asemenea, pentru atragerea și captarea unui public cât mai larg, postul Nika TV a creat o strategie inovativă, bazată pe implicarea în masă a publicului.

Administrator al canalului a fost desemnat preotul Serghei Jelihovschii, cleric al Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Sălcuța, raionul Căușeni.

O parte din emisiunile cu conținut cultural și educativ vor fi retransmise nemijlocit din parohiile și bisericile din republică.

Inițiativa dată este susținută și acceptată cu drag de Mitropolia Moldovei și binecuvîntată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.


Articole postate de același autor
3399

Unde au dispărut femeile din cărţi?

“Mă gîndesc cum era lumea cînd fru­museţea oamenilor era comparată cu soarele, cu marea, cu focul sau cu cedrii Li­banului. Cum tresăreau inimile lor, cum le ar­deau ochii şi cum îşi vorbeau atunci cînd rămâneau singuri. Cum e să fii un cerb de munte, să ai zîmbetul parfumat ca chiparosul, ochii ca porum­beii, mersul ca […]