Actualitate

Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui

4

În fiecare zi strigam la Dumnezeu: „Doamne, uşurează suferinţa!” Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare. Aşa ani de zile. Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. Dar am ieşit afară.

Problema suferinţei şi a sensului ei, să zicem că Biserica o rezolvă. Spunem: „Domnule, suferinţa e de la Dumnezeu”, şi o acceptă. Este mult mai uşor să spui decât să suferi. Am ieşit afară, am trecut în Occident, am mers pe la biserici, am vorbit despre ce s-a întâmplat în închisoare şi pe urmă m-am întrebat:

„De ce suferinţă? De ce suferinţă? De ce suferinţă? Ce păcate a făcut poporul român sau rus ca să aibă o suferinţă aşa de atroce? În timp ce noi, în Occident, în America, trăim în belşug, avem viaţă bună, suntem păcătoşi, practicăm pervesiuni şi trăim fericiţi. Ce s-a întâmplat? De ce? Ce păcate a făcut poporul român?” Era întrebarea pentru mine.

Într-o mănăstire protestantă din Elveţia am găsit o cărticică cu citate din diverşi autori. Şi am găsit şi un citat din Paul Claudel, care pentru mine a fost o revelaţie. Paul Claudel spune aşa:

„Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.

Şi atunci am înţeles de ce Dumnezeu ne-a dat suferin­ţa, de ce nu ne-a uşurat-o atunci când I-o ceream. Pentru că, cu cât sufeream mai mult, cu atât prezenţa Lui era mai mare în inima noastră.

Din Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Suferinţa ca binecuvântare, Editura Cathisma, Bucureşti, 2008, p. 80-81


Articole Asemănătoare
275

Doar împreună putem finisa biserica din Dumbrava!

De 10 ani se construieşte biserica “Sf. Petru Movilă” din Dumbrava. Intrăm în primăvară şi vrem să repornim lucrările la biserica de vară. Sunt atâtea de făcut! Ne mai presează şi datoriile din anii trecuţi! Tot ce s-a reuşit până în prezent este doar meritul oamenilor cu suflet mare, care au răspuns îndemnului nostru. La […]

Articole postate de același autor
3274

PS Iustin: creștinii nu mai pot fi ținuți departe de bisericile lor: „Clopotele îi cheamă, iar Hristos îi așteaptă”

Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a transmis marți un apel la rațiune și înțelepciune către autoritățile din România privind reintrarea în normalitate a vieții creștinilor. PS Iustin subliniază înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea cu care a gestionat Biserica această criză și spune că autoritățile trebuie să răspundă simetric. Episcopul Maramureșului și Sătmarului spune că creștinii […]