Duminica Tuturor Sfinților la biserica „Sf. Arhangheli” din satul Plop, raionul Dondușeni

4588

În prima Duminică după Pogorîrea Sfîntului Duh, a pomenirii Tuturor Sfinților, mulţimea enoriaşilor bisericii „Sf. Arhangheli” din satul Plop, raionul Donduşeni, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Oleg Străinu, au primit cu multă căldură vzita Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, care a săvîrşit aici Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Ierarhului, protoiereul Pavel Melnic, parohul bisericii „Sf. Nicolae” din orașul Donduşeni, a rostit un cuvînt de zidire duhovnicească. După Sfînta Liturghie a urmat slujba Te Deum.

În cuvîntul său de învățătură, Vlădica Nicodim a vorbit comunității dreptmăritoare despre importanța acestei duminici, care ne îndeamnă la urmarea exemplului de viață al sfinților și la invocarea ajutorului lor în rugăciune, pentru a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu. De asemenea, Prea Sfinţia Sa a amintit credincioşilor că începe postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi i-a îndemnat la un post plin de rodiri duhovniceștu, de credinţă şi de dragoste, însoțit de mai multă rugăciune şi  împărtăşire cu Sfintele Taine.

Totodată Ierarhul a mulţumit părintelui paroh, protoiereului Oleg Străinu, pentru grija părintească ce o poartă pentru creştinii ce i-au fost încredinţaţi spre păstorire, pentru curățenia și bunăstarea lăcașului sfînt şi pentru osteneala depusă la îndrumrea duhovnicească a slujitorilor blagociniei Dondușeni, al căror părinte duhovnic este.

În acest context, mai mulţi ctitori şi binefăcători ai bisericii „Sf. Arhangheli” din localitatea Plop au fost decoraţi cu medalii şi Diplome Arhiereşti. În semn de binecuvîntare, fiecare credincios present la slujbă a primit în dar cite o iconiţă.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
7770

O lecție pentru fiecare fiu și o speranță pentru fiecare părinte

De câte ori vorbim despre părinți simțim un fior în trup. Și asta fiindcă pe unii i-am pierdut, iar pe alții îi vizităm atât de rar. Dacă vrem să aflăm câtă umanitate a mai rămas în noi să ne cercetăm atunci când ne aducem aminte de părinți. Când gândul la ei ne lasă insensibili e […]