Duminica Sfântului Ioan Scărarul (video)

9161

Sfântul Ioan Scărarul este cel care, din materialele deja existente de la Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Atanasie, Sfântul Grigore Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, a creat trepte suitoare spre bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu.

Autorul Scării este cel care precizează cel mai bine că la Dumnezeu nu se poate urca decât pe scara virtuţilor. Viaţa creştinului – mai ales cea ascetică –, în Biserica lui Hristos, este comparabilă cu o scară care urcă la cer.

  148223_scara

Articole Asemănătoare
303

Duminica Sfântului Ioan Scărarul la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”, Hîncu

Duminică, 10 aprilie 2016, a IV-a din sfîntul şi Marele Post numită şi a Sfîntului Ioan Scărarul, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” […]

    Articole postate de același autor
    277

    Slujbă Arhierească în Duminica a III-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, în Duminica a III-a după Rusalii, numeroși credincioşi au venit pentru a se ruga la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan. Alături de Episcopul Vicar a înălțat rugăciuni, Prot. mitr. Vadim Cheibaș – secretarul Mitropoliei Moldovei […]