Atât de frumos reînvie natura!
Este un bun prilej de a mai ieși afară, de a ne împărtăși din razele care pătrund în trupurile dornice de soare. Lumina care se așază peste pământ parcă ne caută și pe noi, încercând să pătrundă în sufletul obosit, însetat de căldură și de sens.
Ieșim afară, privim, respirăm… și, fără să ne dăm seama, începe să se nască în noi o dorință nouă: dorința de a începe, de a îndrepta, de a pune în rânduială nu doar un colț de pământ, ci și ceva din viața noastră.
Nu este întâmplător. Omul a fost legat de pământul binecuvântat de Dumnezeu, iar renașterea naturii devine, tainic, o chemare la propria noastră înnoire.
De mai mulți ani, un profesor mă salută, în fiecare dimineață, trimițându-mi câte o fotografie surprinsă din natură sau din locul în care se află în acele clipe matinale. Poate că și noi ar trebui să învățăm să „prindem” aceste prime momente ale dimineții, să ne minunăm de frumusețea din jur, de darul de a putea vedea în fiecare zi creația lui Dumnezeu, de care ne-am învrednicit și pe care suntem chemați să o primim cu inimă recunoscătoare.
Cred că cea mai mare minune a fiecărei zile este, mai întâi de toate, faptul că deschidem ochii, că vedem lumina zilei, că putem cuprinde lumea în atâtea culori și nuanțe. Iar acest dar – viața – merită trăit frumos, adică cu sens duhovnicesc, astfel încât să putem sta înaintea lui Dumnezeu cu conștiința împăcată.
Și atunci, dacă tot ne aflăm în vremea postului, să încercăm ca, în fiecare zi, îndată după deșteptare, primul nostru gând să-l înălțăm către Cel de la Care vine viața și către Care se îndreaptă întreaga noastră ființă.
Pr. Octavian Moșin
