Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
„Hristos vine când I te asemeni, El spune: Ia Raiul Meu și dă‑Mi iadul tău!”
12 vorbe de aur ale Parintelui Arsenie Papacioc
Îi provocăm pe cei din jurul nostru să vadă în noi ceea ce noi vedem într-înșii
Din istorisirile minunilor: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – dătătorul de sănătate
O delegație din Țara Sfântă a vizitat chilia Sfinților Cuvioși Cleopa Ilie și Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria
Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul au fost canonizaţi de Patriarhia Ecumenică
Dumnezeu nu întârzie niciodată fără rost.
ÎPS Vladimir, împotriva Legii Antidiscriminare
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (IV)
Canonul de pocăință al sf.Andrei Criteanul oficiat în catedrala episcopală din Bălţi
Sfânta şi Marea Miercuri: pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir pe Domnul
Despre necesitatea postului
Despre obiceiul atingerii de veșmintele preoților