E perioada postului, perioada, când ar trebui să fim mai milostivi şi mai darnici ca deobicei. E perioda, când durerea şi greutăţile aproapelui nu ar trebui să ne lase indiferenţi…deşi un creştin ar trebui să fie asemenea mereu.
Astăzi nu mai suntem obişnuiţi cu mâncarea simplă de altă dată, deaceea şi în Post adesea pentru mulţi apare nedumerirea, ce alimente ar trebui să consumăm în această perioadă. Dar această „problemă” o rezolvă de minune rafturile magazinelor de azi. În faţa magazinului, care îmi este în drum spre casă este destul de aglomerat. Tinerii se îmbulzesc şi discută ceva la telefoanele, de care nu pot fi despărţiţi oriunde ar fi. Un beţivan în faţa uşii întinde mâna către mine, dar singur abea de stă în picioare.
– În numele Domnului, … s-a auzit în spatele meu, dar atât de jalnic, că nu am putut să nu mă întorc. O răfală puternică de vânt abea de nu a dat-o jos de pe picioare pe o sărmană bătrânică. De la frig, e atât de îngheţată, că abia se desluşeşte : «În numele Domnului…» . O bucurie pentru mine a fost să descopăr că buzunarele îmi sunt pline de mărunţiş. I le-am dat bunicuţei, la care m-a întrebat:
– Dar aici e cam mult. – Deşi de unde a luat-o, că cu adevărat erau doar nişte bănuţi. Şi a mai adăugat abea desluşit: – Domnul să fie cu tine.
Astăzi magazinele sunt asemănătoare cu nişte muzee. De doreşti, vei descoperi bunătăţi mai nu din orice colţ al lumii. E chiar înfricoşător să mergi printre rafturi. Oare prin ce am meritat toate aceste bunătăţi? Ce i-am făcut Domnului, că revarsă toate acestea către noi? Mulţi sunt chemaţi la cină, dar puţini sunt aleşi. Şi unde sunt hainele noastre de nuntă, că am fost acceptaţi la ea ? Dulciuri, fructe exotice, vinuri…Toate acestea stau aici şi te ademenesc, iar acolo îngheaţă o bătrânică. Totuşi îi puteam da mai mult. Mai ales că este perioada postului şi banii care îi mai cheltuiam pentru aceste plăceri expuse în magazine, macar acum ar trebui oferite celor, care nu au nimic.
Totuşi prea puţin i-am dat! Nu demult, am auzit o discuţie, principalul subiect al cărei era, că nu este bine să ceri Domnului cele lumeşti: bani, haine şi altele nimicuri.
Dar trebuie de la Tatăl Ceresc să cerem darurile Sfântului Duh, iar în rest cum va fi voia Domnului… Şi e ciudat atunci să vezi cum rugătorii creştini al acestor daruri preţioase, părăsesc palatul regal cu nimicuri de doi bani. Dar pentru acea bătrânică nici nu e ciudat şi nici prea vesel. Nu are timp ea de comori.
Eu mă adresez bunului Dumnezeu cu toate de ce am nevoie. Cum poate fi altfel – doar e Tatăl Nostru. Şi în rugăciunea domnească Împărăţia cerească e alături de pânea cea de toate zilele. Dar ce ciudat e, de mulţi ani nu sunt mari schimbări în viaţa mea. Dar uneori simt că mila Domnului e prea mare faţă de mine, iar uneori nu am deloc bani. Dar cum nu ar fi, cum numai este cheltuit ultimul bănuţ, Dumnezeu are grijă să-mi ofere posibilitaea de a-mi oferi alţii. Nu contează câţi, dar mereu după ei, se simte mâna Domnului. Şi cât e de cald şi bine în suflet.
Numai să nu plece bătrânica.
Doar nu trebuie nici ea să se dezămăgească în aşteptarea pâinii, dacă şi-a pus toată nădejdea în Hristos. Nu ar trebui. Deoarece fiecare care dispune de careva bani, trebuie să fie în măsura acestor bani un contabil darnic în numele lui Hristos. Ţi-a dat ţie Dumnezeu – cheltuie şi tu, dar nu uita şi de ceilalţi copii ai lui Hristos.
Mi-am procurat nişte mere şi alune, ca să-i înveselesc şi pe cei de acasă şi m-am grăbit către ieşire.
Numai să nu plece bătrânica.
Dar strada m-a întâmpinat deja pustie, iar bătrânica a plecat. Şi o tristeţe adâncă mi-a cuprins sufletul – din nou am întârziat !
Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Natalia Lozan
