Actualitate

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea Horăști, r. Ialoveni

1259

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat miercuri, 21 septembrie 2022, Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie praznicală în cinstea Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Sf. Knz. Vladimir din s. Horăști, r. Ialoveni.

Înaltpreasfințitul Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie în altarul de vară, amplasat în curtea mănăstirii unde i-au coliturghisit: PC Arhim. Nectarie (Gherman), Starețul Sfintei Mănăstiri, Prot. mitr. Anatolie Stefanov, Protopopul bisericilor din r. Ialoveni și un sobor de preoți și diaconi.

La Sfânta Liturghie au fost prezenți ctitori ai Sfântului  Așezământ, obștea monahală și creștinii veniți la rugăciune să cinstească pe Născătoarea de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria, Mama tot neamului creștinesc.

În timpul slujbei, Înaltpreasfinitul Părinte Mitropolit Vladimir, clerul și poporul, au dat cinstire și laudă Maicii Domnului și Mântuitorului, cerând ajutor ceresc și ocrotire de relele văzute și nevăzute, după care au rostit într-un glas și într-un cuget Rugăciunea Domnească.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu niciodată nu încetează să se roage pentru noi. Niciodată nu încetează să fie mijlocitoare către Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Fiul – Unul din Treime – S-a întrupat în pântecele ei, în chip minunat.

La finalul slujbei, credincioșii au ascultat cuvinte de înțelepciune despre semnificația acestui praznic și au primit binecuvântare arhierească, mergând pe la casele lor cu împăcare și bucurie curată în suflete, spre a trăi cu dăruire cuvântul Evangheliei lui Hristos.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei prezenți cu măreața sărbătoare, dorindu-le multă sănătate, ani mulți și toți în ascultare de Bunul Dumnezeu, Preasfânta Născătoare și de Sfânta noastră Biserică.

La rândul său, Părintele Arhimandrit Nectarie i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu dar și tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1955

Seminarul ”Familia este baza națiunii” organizat de către Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului

Joi, 17 februarie, 2022, în cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, s-a desfășurat un seminar cu tema: „Familia este baza națiunii”, cu participarea specialiștilor principali și a managerilor de centre. Activitatea a debutat cu cuvântul de salut al șefului DGPDC, domnul Sergiu Oceretnîi. Părintele Octavian Moșin, parohul bisericii USM „Întîmpinarea Domnului”, a ținut un […]