Deși am intrat în prima săptămână a Postului Mare, o bună parte dintre cei cu care am comunicat nici nu au de gând să postească. Am mers și prin câteva instituții de învățământ, discutând cu copii și tineri, care în mare parte se poziționează în afara postului.
Chiar în această dimineață urmăream doi copilași din clasa a II-a, care înfulecau tartine cu carne și cașcaval.I-am întrebat din curiozitate dacă au auzit de post și dacă au postit vreo dată. Mi-au răspuns că postesc doar bătrânii și unii maturi și că părinții le-au spus că pe ei nu-i vizează, pentru că sunt copii. Am înțeles atunci că dânșii nu-și închipuie cum ar fi să postească de vreme ce nu se pot abține de la produse animaliere, în special, de la carne și unt.
Apare fireasca întrebare: de ce, totuși, omul trebuie să postească?
Postul rămâne a fi cea dintâi poruncă dată de Dumnezeu primilor oameni. Poruncă ce nu a fost respectată, iar consecințele acestei neascultări sunt destul de dramatice pentru omenire.
Protopărinții noștri, Adam și Eva, ajung dezbrăcați de virtuți, sunt izgoniți din Rai, iar prin păcat se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și pierd din strălucirea lor de altădată.
„Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Cu această amprentă a păcatului strămoșesc ne naștem fiecare: ne spălăm de el doar prin apa Botezului, reintrând într-o nouă viață, cu și pentru Hristos.
Am putea spune că în aspect duhovnicesc, la fel ca în cel fizic, omul tot două mâni are: rugăciunea și postul, și ar fi bine să se folosească pe ambele întru desăvârșirea vieții sale.
„Postul veștejește pofta, prin rugăciune curățește mintea și o pregătește pentru adevărata contemplare”, ne amintește Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Iar Părintele Arsenie Boca le definește astfel: „Rugăciunea e respirația sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”.
Postul este de neînchipuit fără aceste trei elemente: înfrânare, rugăciune cu osârdie și milostenie.
Doar în primă fază prin post înțelegem lăsarea unor produse animaliere. De rând abstinența de la mâncăruri, postul înseamnă și încercarea de a ne lăsa de toate relele.
„Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău”, ne amintește Sfântul Teodor Studitul. Aceasta presupune că postul este o parte integrantă a vieții noastre: evită răul și înfăptuiește doar binele.
Postul cel Mare, în care am pășit acum câteva zile, este un bun prilej de a porni această schimbare, această reînviere a omului păcătos pentru o nouă viață, proces prin care fiecare ar conștientiza că viața nu se limitează la mâncare și băutură. Viața este ceva mult mai mult… „Viața pământească este o tindă a veșniciei” mărturisea Sfântul Ignatie Briancianinov.
Astfel, omul trebuie să postească, aceasta fiind o componentă a vieții care contribuie la desăvârșirea firii noastre.
Să învățăm cu ce și cum se ”mănâncă” postul!
Preot Octavian Moşin
